O înregistrare atribuită ambasadorului României în Marea Britanie, Dan Mihalache, arată cum fostul consilier prezidențial intervine la posturi TV atunci când nu-i convine cum este tratat un subiect. Mihalache se laudă că în virtutea trecutului său „glorios sau mai puțin glorios”, mai are „relații cu vârfurile, între ghilimele, presei”, povestind cum i-a pus el la punct pe moderatorii Rareş Bogdan (Realitatea TV) şi Mihai Gâdea (Antena 3) atunci când l-a deranjat o abordare a posturilor TV.
„Deci, am avut o discuție din asta că am intervenit la Realitatea. Și i-am spus și prietenului meu, Rareș Bogdan, că dădea titluri de-astea: «românii, umiliți în Marea Britanie». Mă, zic, du-te dracu, de unde știi tu că-s umiliți, m-ai sunat pe mine? «Păi vrei să vorbești?» «Hai că vorbesc.» Și am vorbit. Mă rog, eu, în virtutea trecutului meu glorios sau mai puțin glorios, mai am relații cu vârfurile, între ghilimele, presei. Alaltăieri am fost la Antena 3 pe telefon, la Mihai Gâdea. I-am spus același lucru: mă, nu mai agitați, că noi avem acest talent de a crea bombe cu auto-aprindere. În care noi ne punem o bombă sub fund, iertați-mi expresia, și după aia îi dăm noi foc la fitil ca să «blow up in skies»”, spune Mihalache.
Înregistrarea a fost prezentată de ziarulromanesc.net.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

