Distribuie articolul

România poate deveni, în 20 de ani, una dintre primele 10 economii ale Uniunii Europene, cu o economie de patru ori mai mare, dacă se concentrează pe trei priorităţi, respectiv infrastructură modernă, demografie şi capital uman, eficienţă publică şi privată, şi dacă aplică guvernanţa necesară implementării unui plan pe termen lung, susţin reprezentanţii Consiliului Investitorilor Străini (FIC).

‘România are potenţialul să devină, în 20 de ani, una dintre primele 10 economii ale Uniunii Europene, mărindu-şi economia de patru ori, dacă se concentrează pe trei arii cheie şi aplică guvernanţa necesară implementării unui plan pe termen lung. (…) Comunitatea FIC este conştientă că sunt foarte multe lucruri de făcut, fiecare important, însă consideră că sunt trei direcţii cheie în care eforturile trebuie concentrate, pentru a asigura baza unei creşteri sustenabile: infrastructură modernă, demografie şi capital uman, eficienţă publică şi privată’, se arată într-un comunicat al Consiliului transmis, luni.

Potrivit FIC, pentru atingerea acestui obiectiv ar fi necesar ca România să facă un salt calitativ astfel încât să poată creşte în medie cu o rată situată în jurul valorii de 4% pe an, pe o perioadă de 20 de ani. Creşterea economică poate accelera de la 3,3% – cât este estimat potenţialul în prezent – până spre un maximum de 4,5% spre finalul perioadei, se subliniază în comunicat.

Reprezentanţii mediului de afaceri susţin că ritmul actual de creştere a economiei româneşti, deşi încurajator, nu este sustenabil pe termen lung, în absenţa unei abordări strategice.

‘FIC nu are vocaţia de a produce un plan pe termen lung pentru România. Este atributul Guvernului, cu sprijinul Preşedinţiei, Parlamentului, Băncii Naţionale, partidelor politice şi printr-o amplă consultare cu mediul academic, cu societatea civilă şi cu mediul de afaceri. Ceea ce ne propunem este să creăm o platforma de dialog în care să stimulăm şi să contribuim la această dezbatere privind definirea unei ambiţii naţionale, promovarea ei şi să găsim idei sau potenţiale soluţii cu privire la un model de guvernanţă, folosind principiile pe care le aplicăm în afaceri’, se mai arată în comunicatul citat.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: