Corespondență a Episcopului de Cluj-Gherla, PS Florentin de la Întâlnirea Comisiei Internaționale pentru Dialog Teologic între Biserică Catolică și Bisericile Ortodoxe aflată la cea de-a 14-a Sesiune plenară – Francavilla al Mare, Provincia Chieti, 15-22 septembrie 2016
Cea de-a 14-a Sesiune Plenară a Comisiei Internaționale pentru Dialogul Teologic dintre Biserică Catolică și Bisericile Ortodoxe, se desfășoară în perioada 15-22 septembrie 2016, la Francavilla ăl Mare din provincia Chieti, regiunea Abruzzo, Italia, fiind găzduită în acest an de Arhidieceza de Chieti-Vasto.
Din Chieti, unde se află în calitate de membru al acestei comisii, Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu, Episcopul eparhial de Cluj-Gherla a transmis pentru Biroul eparhial de presă din Cluj, primele impresii despre modul în care decurge întâlnirea.
Preasfinția Sa participă pentru a șasea oară consecutiv la lucrările sesiunilor plenare de dialog teologic între cele două Biserici.
Întâlnirea, găzduită în acest an de Arhidieceza de Chieti-Vasto, este prezidată din partea delegatiei Bisericii Catolice, de Cardinalul Kurt Koch, Presedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor iar delegația Bisericilor Ortodoxe este condusă de Arhiepiscopul de Telmessos, Job Getcha, reprezentantul Patriarhatului Ecumenic de Constantinopol pe lângă Consiliul Ecumenic al Bisericilor. La lucrări participă în jur de 60 de teologi, câte doi reprezentanți ai fiecăreia dintre cele 14 Biserici Ortodoxe autocefale și un număr egal de reprezentanți catolici.
În comunicatul organizatorilor, se arată că ‘în cadrul Sesiunii Plenare de la Chieti, Comisia Mixtă Internațională pentru Dialogul Teologic va lua în dezbatere o schemă de document pregătită de Comitetul de coordonare a Comisiei care s-a reunit la Roma anul trecut. Documentul pregătitor de anul acesta își dorește să continue reflectia începută de Documentul de la Ravenna din 2007 cu privire la câteva trăsături, împărtășite de catolici și ortodocși, ale unui primat la nivel de Biserică universală care să fie acceptat de toți ca slujire a unității Bisericii. Tema abordată atinge inima contenciosului istoric dintre catolici și ortodocși’.
‘Putem spune că întâlnirea, în general, merge bine. — A relatat Preasfinția Sa — este atmosferă de înțelegere, de colaborare, de lucru. Membrii celor două comisii, cea catolică și cea ortodoxă vor că dialogul să meargă înainte, sperăm să nu apară niciun fel de probleme pe parcurs. Se simte deja o fraternitate, o dorință de a colabora și aceasta este bine’.
PS Florentin s-a oprit mai mult asupra zilelor de sâmbătă și duminică, 17-18 septembrie, gazda evenimentului, Arhiepiscopul Bruno Forte, a invitat la vizitarea celor mai semnificative obiective din Arhidieceza de Chieti-Vasto:
Sâmbătă 17 septembrie, de la Francavilla ăl Mare membrii comisiei au plecat la Chieti, unde membrii catolici ai comisiei — 17 episcopi, inclusiv doi cardinali si în jur de 50 de preoti — au celebrat Sf. Liturghie în Catedrala ŤSf. Iustinť, evanghelizatorul și primul episcop al orașului Chieti (sec. II-IV), La Sf. Liturghie au asistat cei 28 de membri ai Comisiei ortodoxe. După celebrare, într-o criptă din catedrală, au fost venerate Relicvele Sf. Iustin. În aceeași după-amiază, a urmat un concert la teatrul Marrucino din Chieti și o recepție ce a fost oferită la Palatul Guvernatorului regiunii Abruzzo.
În ziua următoare, duminică, 18 septembrie, a fost vizitat Sanctuarul de la Manopello unde se află, la călugării franciscani, Giulgiul de la Manoppello — un giulgiu al Sfintei Fete a lui Isus considerat ca fiind Ťgiulgiul care era de-o parteť, despre care vorbeste Sfânta Evanghelie de la Ioan. Aici au celebrat Sf. Liturghie reprezentantii Comisiei Ortodoxe iar membrii catolici au asistat la celebrare.
După masă s-a plecat în orașul Vasto, unde a fost vizitată biserica Santa Maria Maggiore si aici se află o relicvă care a fost venerată de cei 60 de teologi — un Sfânt Spin din Coroana lui Isus. De asemenea, într-o criptă a acestei biserici, au venerat moaștele unui sfânt, ‘un schelet aflat într-o plasă de sârmă și așezat într-o casetă de sticlă — despre care se spune că ar fi corpul Sfântului Cesario, un martir din armata romană’. Alt moment semnificativ din Vasto a fost vizitarea bisericii cu titlul de cocatedrală, a Sfântului Iosif, cu o frumoasă statuie a Sf. Iosif și un triptic, având la centru icoana Preasfintei Fecioare Maria — Odighitria și în partea stângă pe Sf. Nicolae de la Mira și, de cealaltă parte, pe sfânta Caterina din Alexandria. Această icoană orientală — pe care ei o numesc Maica Milostivirii — care a ajuns să fie venerată aici, la Vasto, este o punte între Orient și Occident. După o nouă recepție propusă de autoritățile locale, membrii comisiei au mai vizitat Abația Sfântul Ioan — Sân Giovanni în Venere a Fossacesia, ‘o construcție de piatră cu un portal de intrare, unde admirat câteva fresce de artă romanică, foarte asemănătoare cu iconografia bizantină, din nou, punte între Orient si Occident’, a specificat Ierarhul clujean și a spus în concluzie: ‘Toate aceste vizite au creat o mai mare apropiere între noi, acum, când ne apropiem de ultimele trei zile ale întâlnirii Plenare de Dialog Teologic, în care va trebui să lucrăm întins pentru a putea finaliza documentul pe care ni l-am propus, despre Sinodalitate și Primat în Biserica Creștină din Primul Mileniu’.
În mod particular în zilele în care continuă lucrările Comisiei Mixte Internaționale de Dialog Teologic între cele două Biserici, Episcopul de Cluj-Gherla invită pe toți iubitorii de pace și unitate, la rugăciune, pentru ca acest important moment din viața Bisericii să fie, după voința lui Dumnezeu, un nou pas spre împlinirea scopului propus, cel al unității creștine:
‘Ne rugăm în continuare Bunului Dumnezeu să putem face pași semnificativi în acest dialog, invităm și comunitățile noastre să se roage: așa cum aici, Arhiepiscopul Bruno Forțe a invitat toate comunitățile Arhidiecezei de Chieti-Vasto, să se unească în rugăciune, la fel îi invităm și pe credincioșii noștri să se roage, pentru ca Bunul Dumnezeu să ne lumineze și, într-adevăr să putem face progrese pe drumul Unității, despre care, sigur, nimeni nu știe când și cum se va realiza, dar toți am dori să fie un drum cât mai bun și mai plăcut lui Dumnezeu.
Ne rugăm în continuare așa cum am făcut-o în aceste zile: — cu bucurie ne-am rugat la Manoppello ca acea imagine a Sfintei Fete a lui Isus să rămână imprimată în sufletele noastre, să-l purtăm pe Hristos cu noi și unitatea dorită de el.
De asemenea, la relicva Spinului din Coroana Sfântă a Mântuitorului, ne-am rugat ca spinii păcatelor noastre să nu împiedice Unitatea și să putem să purtăm și noi suferințele legate de ceea ce presupune Unitatea, și apoi, ne-am rugat Preasfintei Fecioare Maria, în fata icoanei Odighitria, ceea ce, în traducere, înseamnă ‘Cea care ne arate drumul’, să ne însoțească drumul spre Unitate.
Cu bucurie ne-am rugat si la Sfântul Iosif, care este și Patronul Eparhiei noastre de Cluj-Gherla, să aibă în grijă, desigur, și Eparhia noastră, dar și pe noi pe toți, cei care acum facem un drum. Așa cum si el cu Maria și cu Pruncul au plecat în noapte, fără să știe exact unde merg, la fel și noi pornim pe acest drum, care, chiar dacă ne dăm seama că nu este cel planificat rațional, este cel dorit de Dumnezeu.
Am încheiat rugăciunea, la Abația Sfântului Ioan Botezătorul, cu invocarea Spiritului Sfânt, cel care este artizanul unității în diversitate și cel de care avem atâta nevoie să sufle în aceste zile și să ne mijlocească harurile pentru a găsi cele mai potrivite formulări teologice acceptabile, pentru a putea merge înainte pe drumul unității, nu ca două Biserici separate, care să dea scandal lumii, ci ca o singură Biserică Creștină care să conducă poporul unit spre bucuria comuniunii veșnice. Amin’.
Comisia Mixtă Internațională pentru Dialogul Teologic dintre Biserică Catolică și Bisericile Ortodoxe a fost înființată de Sfântul Ioan Paul al II-lea si Patriarhul Ecumenic Dimitrios I, cu ocazia vizitei Papei la Fanar, în 30 noiembrie 1979. Prima sesiune plenară a Comisiei a avut loc în 1980, în insulele grecești Patmos și Rodi.
În anul 2000, s-a produs o întrerupere de 6 ani a dialogului, care a fost apoi reluat prin cea de-a IX-a reuniune — la Belgrad în anul 2006. Au urmat întâlnirile de la: Belgrad (2006), Ravenna (2007), Paphos — Cipru (2009), Viena (2010), Amman, Iordania (2014) și actuala întâlnire de la Chieti, Italia.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

