Distribuie articolul

Echipa masculină de baschet U-BT Cluj a câştigat cu scorul de 97-82, meciul din runda inaugurală a noului sezon al Ligii Naţionale de Baschet Masculin (LNBM), disputat în deplasare în compania formaţiei BC Timişoara.

După ce a cucerit în premieră Supercupa României, la sfârşitul săptămânii trecute, baschetbaliştii pregătiţi de Mihai Silvăşan au repurtat o nouă victorie, de această dată în campionat.

Clujenii s-au instalat la conducere încă din debutul partidei. Adrian Diaz, de la gazde, respectiv Kyndall Dykes, de la U-BT, au fost jucătorii responsabili cu spectacolul.

Primul a reuţit câteva slam dunk-uri de mare efect. În replică, Dykes a fost impecabil la aruncările de la distanţă. Dpă primele 10 minute de joc tabela indica scorul de 23-19 în favoarea clujenilor.

U-BT s-a desprins în câştigătoare în sferturile al doilea şi al treilea. Alexandar Rasic şi Vlad Moldoveanu au înscris la foc automat astfel că, la pauza mare scorul era de 41-47, iar după trei sferturi de meci 56-72.

Doar ultimul parţial de joc le-a aparţinut gazdelor, dar a fost imposibil să mai întoarcă rezultatul în favoarea lor. La debutul său în echipa clujeană, Vlad Moldoveanu a înscris nu mai puţin de 22 de puncte, a reuşit 8 recuperări şi 6 pase decisive.

Acelaşi număr de puncte (22) a reuşit şi Kyndall Dykes, americanul trecându-şi în statistici şi 5 recuperări şi patru pase decisive.

Paul Panait

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: