Distribuie articolul

Destrămarea Uniunii Europene este o ameninţare reală, a avertizat ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, în declaraţii ce urmează să fie publicate în ediţia de luni a cotidianului german „Süddeutsche Zeitung“, notează DPA.

„Criza financiară, valul de refugiaţi în Europa şi şocul referendumului britanic au împins Europa într-o puternică turbulenţă“, a afirmat el pentru publicaţia citată. Totodată, Steinmeier a apreciat că evenimentele din ultimii ani au scos în evidenţă faptul că realităţi politice pe care mulţi le-au considerat permanente sunt puse sub semnul întrebării. În acest context, a afirmat ministrul german de Externe, populiştii de dreapta, aflaţi în căutare de voturi, profită de temerile populaţiei, atrăgând atenţia asupra a ceea ce ei cataloghează ca fiind eşecuri ale Uniunii Europene în materie de chestiuni sociale. „Chiar şi cei mai înverşunaţi susţinători ai Europei pot observa că trebuie să convingem din nou populaţia, şi trebuie să o facem în afara turnurilor de fildeş ale susţinătorilor oficiali ai Europei. Dacă nu vom şti cum să apreciem valoarea UE, atunci aceasta se va duce de râpă”, a afirmat şeful diplomaţiei germane.

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: