Distribuie articolul

Protestele împotriva victoriei lui Donald Trump în cursa pentru Casa Albă au continuat pentru a doua zi în mai multe oraşe americane, însă numărul participanţilor a scăzut simţitor comparativ cu ziua precedentă, informează The Associated Press.

Manifestaţii anti-Trump au avut loc în oraşe de pe tot cuprinsul Statelor Unite, însă fiecare demonstraţie a reuşit să adune doar cel mult câteva sute, comparativ cu mai multe mii în ziua precedentă.

În cursul nopţii de joi spre vineri, Donald Trump a reacţionat la proteste împotriva victoriei sale în alegerile prezidenţiale, postând pe Twitter mesajul: „Acum, manifestanţii profesionişti, incitaţi de media, protestează. Foarte nedrept.”

În Portland protestatarii, care au ieşit în stradă pentru a treia noapte consecutiv, au devenit violenţi încendiind maşini şi spărgând geamurile bancilor şi magazinelor.

Mai multe sute de elevi de liceu au mărşăluit prin zona centrală a oraşului San Francisco, scandând „nu este preşedintele meu” şi purtând steaguri ale Mexicului, partidului comunist şi ale comunităţii LGBT.

La New York, un grup mare de protestatari s-au strâns din nou în faţa clădirii Trump Tower, scandând şi afişând pancarte cu mesaje anti-Trump.

Autostrăzile din zona Minneapolis şi Portland, Oregon, au fost pentru scurt timp blocate de manifestanţi.

austin-trump-protest-communist-mexican-flags

La Philadelphia, protestatarii s-au adunat în apropierea Primăriei, purtând semne cu mesaje ca „Nu este preşedintele meu” sau „America sigură pentru toată lumea.”

În jur de 500 de persoane s-au strâns la un protest în Louisville, statul Kentucky.

NapocaNews

 

10

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: