Distribuie articolul

Pe fondul tensiunilor din estul Europei, România se pregăteşte să instruiască militar tinerii români. Ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, a declarat, recent la Realitatea TV, că MApN contează pe o cifră estimativă de 2.700 de rezervişti voluntari pentru 2017, iar, la ora actuală, instituţia este într-o fază avansată de elaborare a normelor metodologice pentru legea rezerviştilor voluntari. “Vom merge mai ales pe cei interesaţi care nu au un background militar”, a spus Motoc.

Pentru a clarifica situaţia reintroducerii sau nu a stagiului militar obligatoriu, generalul locotentent în rezervă Virgil Bălăceanu, a declarat la Radio România Actualităţi, la emisiunea Vocea Armatei, că reintroducerea acestuia se poate face doar dacă ar exista trei situaţii: România să fie sub stare de asediu, să fie declarată mobilizare sau stare de răbzoi.

”Doar în trei stări poate fi reluat stagiul militar obligatoriu, asediu, mobilizare sau război, dar noi avem în acest moment o situaţie de pace. Aceasta nu înseamnă că nu asistăm la o degradare a situaţiei de securitate regională. Această deteriorare nu a ajuns să impună una dintre cele trei stări, dar pune problema unei forţe naţionale de rezervă pe un alt plan, al voluntariatului”, a spus generalul locotenent Bălăceanu.

El a explicat că există intenţia creării unei Gărzi Naţionale pe bază de voluntariat. Astfel forţele armate se vor compune atât din armata actuală, formată din profesionişti – voluntari full time, şi de forţele naţionale de rezervă, cât şi de o Gardă Naţională pe bază de voluntariat.

”Aşa cum astăzi se oferă locuri de muncă full time pentru soldaţi profesişiti, vom organiza o gardă naţională pe Bază de Voluntariat, cu contracte part-time. Aceste contracte vor fi semnate de tinerii care vor decide să intre în această structură, pe de-o parte, şi de cealaltă parte de Ministerul Apărării şi alte structure de Securitate”, a explicat generalul locotenent Bălăceanu.

NapocaNews, Foto: ClujAzi

armata-soldati

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: