Distribuie articolul

O echipă de militari din cadrul Batalionului 22 Vânătorii de Munte ‘Cireșoaia’ din Sfântu Gheorghe a arborat, pentru al 20-lea an consecutiv, tricolorul românesc pe cel mai înalt vârf din țară – vârful Moldoveanu (2544 m) din masivul Făgăraș.

Fotografii furnizate de Biroul de presă al Batalionului ‘Cireșoaia’. Comandantul Batalionului, colonelul Gabriel Moglan, a precizat, într-un comunicat de presă, că această ascensiune a devenit o tradiție pentru militarii batalionului, care, începând din 1996, au escaladat în fiecare an acest vârf, pe diferite trasee, pentru ‘a aduce un omagiu gloriei vânătorilor de munte’, titrează Agerpres.

‘Anul acesta este unul aniversar atât pentru istoria vânătorilor de munte (100 de ani de la înființare—3 noiembrie 1916), cât și pentru tradiția batalionului (20 de ani de la prima ascensiune pe vârful Moldoveanu — 1996-2016). În perioada 28-30 octombrie 2016, o echipă de alpiniști din cadrul batalionului, dând dovadă de un profesionalism ridicat și o ambiție peste limită, a înfruntat greutățile aferente unor condiții meteorologice nefavorabile și, urmare a unui efort fizic și psihic deosebit, a reușit să arboreze drapelul sfânt al patriei pe „reduta” Moldoveanu’, se arată în documentul citat.

Potrivit acestuia, activitatea a fost organizată și condusă de maiorul Mihai Liviu Gaiță, unul dintre inițiatorii acțiunii, care a fost însoțit de căpitanul Mihai Stan, plutonierul major Petre Neagu, plutonierul Emilian Deac, sergenții majori Pavel Sergiu, Bobeș Marius și Bularca Teofil, soldații și gradații profesioniști Marin Alexandru, Jitea Marian, Știrbu Ionuț, Mogoș Marius și Nagy Szilard.

Ascensiunea s-a făcut pe traseul Stâna din Valea Rea (Stâna lui Burnei)-Valea Zbuciumatu-Curmătura Pojarnei-Lacurile Galbena-Creasta Scarisoara-Vf. Galbena-Curmătura Moldoveanului-Vf. Piscul Roșu—Vf. Moldoveanu-Vf. Viștea Mare-Iezerul Valea Rea-Valea Rea-Stâna din Valea Rea (Stâna lui Burnei).

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: