Distribuie articolul

Se apropie Crăciunul și bucuria Nașterii Domnului inundă cu lumină, cadouri și bucurii orașele și satele României, unde se păstrează tradiția milenară. Copiii își primesc cadourile în seara de Ajun și colindă la ușile vecinilor și prietenilor, iar credincioșii care au postit își iau răsplata ostenelii după slujba religioasă, care anunță venirea Luminii prin Nașterea Domnului. În perioada premergătoare Crăciunului, pe lângă filmele religioase sau audiția de colinde, îmi place să privesc cu familia și la comedii ușoare cu tema Crăciunului. Am revăzut a nu știu câta oară filmul ”Singur acasă 2”, în care de data asta am observat că apare sporadic în filmul realizat în 1992, viitorul președinte al SUA, celebrul Donald Trump, atunci când Kevin McCallister intră în Hotelul Plaza, ca să petreacă un Crăciun de pomină. El se izbește în hol cu un turist, în care îl recunoaștem pe tânărul Donald Trump. Comedia ușoară surprinde spiritul Crăciunului, cu bucuria cadourilor și cu îndemnul de a fi mai bun și iertător. Magia magazinelor de jucării se împletește cu brazii și decorațiunile de Crăciun, cu elfii, turturelele și patronul magazinului de jucării Duncan, un fel de Moș a prori, care cu banii strânși în seara de Ajun din jucăriile vândute se dăruiesc spitalului de copii din oraș. Sigur că mama tânărului ”singur acasă” își dă seama că în marele oraș locul unde îl poate găsi pe copilul pierdut e doar la Bradul de Crăciun din Centrul Rockeffeler. Dorința adresată unui Moș invizibil din spatele Bradului de Crăciun de a își vedea mama se împlinește prin întâlnirea dintre Kevin și părinții săi. Filmul prezintă un Crăciun occidental fără Hristos, dar care surprinde spiritual binelui care învinge răul și Lumina care biruie întunericul.

a59f334d60ac809360960f2780fe022a

Acest tip Crăciun se vrea să fie desființat de stânga neo-marxistă și de cultural-marxiști din structurile UE, parcă în alianță idelogică cu teroriștii islamiști. La Bruxelles sau în Suedia bradul de Crăciun a ajuns aproape interzis, iar în loc de ”Crăciun Fericit” se urează ”Sărbători de sezon” ca să nu se jignească comunitatea islamică, dar de spriritul creștinilor europeni nu mai ține cont nimeni, nici ateii din comisia europeană, nici teroriștii Statului Islamic. Comunitatea creștină și spiritul Crăciunului e atacat din două părți: pe de-o parte de stânga instituțională agnostică și neo-marxistă care a acaparat Bruxellul spre biruința celor întunecate și din partea teroriștilor Statului Islamic cărora li s-a permis să vină în Europa la chemarea Angelei Merkel, odată cu valul de imigranți de anul trecut. Nu întâmplător teroriștii islamiști dau atacuri asupra târgurilor de Crăciun și pun bombe în preajma bisericilor. Ei se războiesc cu spriritul Luminii de Crăciun, cu Crăciunul tradițional european și, nu în ultimul rând, cu Hristos. Donald Trump are dreptate când spune că asistăm la un război al religiilor împotriva creștinilor. Parcă ateii de stânga se coordonează cu teroriștii islamiști având aceeași țintă: război împotriva Crăciunului și a tot ce e legat de biruința Luminii împotriva întunericului și tradițiile creștine. La pachet stânga marxistă și islamiștii nu- L suportă pe Hristos, bradul și târgurile de Crăciun și spiritul generozității umane în aceste zile magice. Atacul islamist de la Biserica Memorială din Berlin, cunoscută ca ”biserica cariată”, care e în centrul orașului german și lăsată așa ca mărturie în urma bombardamentelor americane, este emblematic. Eu care am fost la Berlin știu că Biserica Memorială este kilometrul zero al spriritului german creștin de libertate. Nu întâmplător terorștii islamiști au atacat aici. Războiul împotriva Crăciunului nu se oprește însă. FBI avertizează. Autoritățile americane au transmis un avertisment referitor la amenințările facute de simpatizanți ai Statului Islamic, care fac apel pentru atacuri asupra locurilor în care se aduna oamenii în această perioadă de sărbători, inclusiv în biserici.

Ne aflăm în plin război împotriva valorilor creștine europene: un motiv în plus e și încercuirea Rusiei ortodoxe. Noi, românii avem datoria istorică să păstrăm tradiția de Crăciun, să mergem la Biserică, să colindăm, să ne strângem în jurul bradului și să ne oferim cadoruri reciproc și să facem doar lucruri bune în aceste zile sfinte, iar, nu în final, să nu uităm faptul că Sărbătoarea Crăciunului este în primul rând celebrarea nașterii Domnului Nostru, Iisus Hristos și că binele biruiește răul și Lumina învinge întunericul. România în aceste zile magice este o ”grădină a Maicii Domnului” cum spune tradiția și credința noastră și ne protejează de cei răi. Crăciunul este o sărbătoare, o zi de naștere, în care trebuie să-L invităm pe pe sărbătorit, pe Iisus, în casele și viața noastră. Hristos s-a Născut! Crăciun Fericit!

Ionuț Țene

ceata-copiilor-la-colindat

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: