Cronica de carte: Sinceritatea epicului într-o pictură a speranței

Convingătoare în volumul de debut, Ioana Heidel, prin romanul “Dicolo de orizont “, apărut la Editura Ecou Transivan, Cluj-Napoca, 2016, ne introduce în lumea sa, autobiografică, secvență cu secvență, de-o sinceritate dezarmantă și o plasticitate originală.

Încă din titlu autoarea, o olteancă zbătătoare, ne introduce în orizontul cunoscut numai de ea, prin trăiri, încă din perioada prunciei, adică din” anii de care nu-mi amintesc“, așa cum își intitulează prima secvență din tomul de 439 de pagini.

Romanul, este scris matur, robust, de o formulă insolită, cu o scriitură sigură, din care răzbate nostalgia tinereții, chiar dacă personajul a trecut prin vicistitudinile unui regim totalitar cu lipsuri de tot felul. Ioana Heidel, prin acest roman,se afirmă ca un prozator excelent, cu experiență de viață, dar și cu exercițiu stilistic deosebit, stăpân pe materia epică.

Totuși, nu în autobiografie și în citadinism stă interesul acestui roman, ci în sinceritatea destăinuirii, în abilitatea lui tehnică prin care autoarea scoate la lumina tiparului cromatica unei pânze pline de senzații, dureri și amintiri.

Romanul este format din scurte povestiri ce oglindesc etape diferite ale vieții autoarei, toate coagulându-se într-o construcție romanescă unde firul roșu al narațiunii dezvoltă ideea alienării unui popor aflat sub cisma comunismului criminal. Cartea se constituie din suma realității directe și al prototipului autoarei, personaj principal, acțiunea desfășurându-se de la primii ani de școală, trecând prin trăirile dramatice ale familiei sale și a țăranului din Oltenia în perioada colectivizării, colorând acțiunea cu obiceiuri și tradiții din zona ce se află între Jiu și Olt, perioada studenției din Regie, continuând cu repartiția într-o comună din zona Sighișoarei, unde cunoaște familia jumătății mitologice,a soțului.

Viața de studentă, dar și vacanțele verilor când căldura juca în aer, sau prima vizită , marcată de tensiune, la părinții lui Seven din Sighișoara, conversațiile în limba săsească, mai ales a bunicii Jeje, care nu o înțelegea, stânjenind-o, sunt adevărate tablouri ale unei trăiri autentice.

Povestirile din care este constituit romanul sunt adevărate secvențe cinematografice ce curg firesc și atractiv, nu numai datorită întâmplărilor prin care trece personajul, dar mai ales prin felul cum sunt scrise. Romanul este parabolic, a cărei curbură evidențiază viața unui personaj revărsată în povestiri coerente dintr-un roman laborios. Ioana Heidel este un talent care pune piatră peste piatră pentru a înălța universul de jos în sus, o catedrală a vieții, nu este un demiurg, dar sigur un balzacian și iubitor de adevăr.

Boala lui Hendrik, singurul fiu al autoarei născut după căsătoria celor doi tineri, suferind de o boală ce nu se putea trata în România comunistă, în care regimul se lăuda că în țară sunt toate condițiile pentru sănătatea oamenilor muncii, o face pe autoare să demareze intervenții pentru a pleca în Germania.Peripețiile prin care trece pentru obținerea pașaportului pentru Germania, birocrația ce sufoca cetățenii, completarea formularelor și cererea de plecare în vizită în Germania Federală, depunerea celor 350 de mărci la bancă, prezența la Securitate sunt tot atâtea elemente ale unui terorism de stat ce nu respecta drepturile omului: “Dintr-o dată m-am trezit singură într-una din camerele Securității. Din auzite, puțini aveau șansa să iasă de aici cu oasele întregi. Inima îmi bătea cu nervozitate și mă luptam cu un sentiment de teamă.Imi arunc privirea prin ușile deschise și depistez că în continuarea gheretei se mai aflau încă două camera.(…)Tare m-ar fi tentat să arunc o privire sub banca julită, însă privirile tânărului nu mă slăbeau din ochi, așa că de teamă am renunțat.“

Autoarea este o melancolică și elegiacă, dar și o luptătoare, are o percepție acută asupra lumii; erudiția și emoția genuină se combină la Ioana Heidel într-o proporție fericită.Romanul ei nu este cărturăresc ci realist,,nu e pedant ci viu, nu privește “acasă “cu mânie pentru necazurile prin care a trecut, ci cu nostalgie, și nici străinătatea muzeologic, ci actual. Prozatoarea aruncă o sondă adâncă în mecanismele cețoase ale sufletului german, vorbind despre sensibilități acute ca un nerv descoperit, despre agresivități din perioada executării armatei a lui Sven și a ei, sau când lucra la CAP-ul din Saschiz, Ardealul devenind “a doua mea Patrie “.

Un merit al autoarei este că, pe lângă descrierile plastice ale locurilor pe unde destinul o poartă, este că insistă asupra istoriei acestora, conturând cititorului un ansamblu de scene veridice, și toate acestea pentru salvarea propriului copil care avea o boală ce nu se putea trata în România, însă salvarea găsind-o în Germania.Este povestea unei oltence zbătătoare, amintindu-mi, tangențial, de „Baltagul” lui Sadoveanu. Dacă în romanul sadovenian femeia din Moldova caută bărbatul și adevărul despre crimă, în „Dincolo de Orizont “, Ioana Heidel,( olteanca ale cărei urisitoare în nopțile fără soț au venit la naștere pentru “a-i toarce firul vieții “), caută cu aceeași dârzenie sănătatea copilul ei.

”Dincolo de orizont “ formează un roman omogen, chiar dacă aparent ar fi heterogen din cauza împărțirii lui în povestiri scurte, adevărate tablouri. Este o proză încărcată de amintirile autoarei ce reconstruiesc o viață dedicată salvării sănătății copilului ei.Cartea este o oglindă sinceră a unor întâmplări desfășurate în România, dar și în Germania Federală,,rezultatul estetic superior venind din surpriză și din verosimil.Cu acest roman, ucronia lumii noastre, în total diferite de aventurile imaginare ale lui Ulise, Ioana Heidel ne dă un roman valabil, modern și…insolit pe alocuri căci, în fine, condiția prozei baroce, este de a oglindi meandrele sufletului unui personaj aflat în luptă cu viața și speranța.

Al.Florin Țene

Coperta lui Ioana Heidel