Distribuie articolul

Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, dar şi fostul premier Petre Roman, precum şi Gelu Voican-Voiculescu, Virgil Măgureanu şi alte persoane au fost inculpate în dosarul Mineriadei din 1990, au anunţat procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit procurorilor, „în perioada 11 – 15 iunie 1990, inculpaţii au decis, organizat şi coordonat un atac generalizat şi sistematic, lansat împotriva unei populaţii civile, respectiv împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti, precum şi a populaţiei municipiului Bucureşti, atac în care au implicat participarea forţelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi a unui număr de peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării” .

Procurorii militari susţin că există probe potrivit cărora aceştia ar fi organizat şi coordonat direct atacul împotriva populaţiei civile, ceea ce ar fi dus la uciderea prin împuşcare a patru oameni, rănirea prin împuşcare a trei, vătămare integrităţii fizice şi psihice a 1.269 de oameni şi privarea de libertate a alţi 1.242.

S-a dispus punerea în mişcarea acţiunii penale sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii şi pentru Emil Dumitrescu, la data săvârşirii faptelor membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi şef al Direcţiei Generale de Cultură, Presă şi Sport din cadrul Ministerului de Interne, Cazemir Benedict Ionescu, la data săvârşirii faptelor vicepreşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională; Adrian Sârbu, la data săvârşirii faptelor şef de cabinet şi consilier al primului ministru; Miron Cozma, preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”; Matei Drella, la data săvârşirii faptelor lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni, Cornel Plăieş Burlec, la data săvârşirii faptelor ministru adjunct la Ministerul Minelor; general (rez.)Vasile Dobrinoiu, la data săvârşirii faptelor, comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne, dar şi general (rez.) Petre Peter, la data săvârşirii faptelor comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele, aparţinând Ministerului de Interne.

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: