Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat joi, că omologul său mexican, Enrique Pena Nieto, ar trebui să-şi anuleze vizita la Washington dacă Mexicul refuză să plătească pentru construirea unui zid de-a lungul graniţei dintre cele două ţări, relatează Reuters.
”SUA au un deficit comercial cu Mexicul de 60 de miliarde de dolari. A fost o înţelegere unilaterală de la începutul NAFTA, fiind pierdute numeroase companii şi locuri de muncă. Dacă Mexicul nu doreşte să plătească pentru zidul care este foarte necesar, atunci ar fi mai bine să se anuleze viitoarea reuniune”, a scris Donald Trump pe Twitter, potrivit agerpres.ro.
Opoziția din Mexic i-au cerut miercuri preşedintelui Enrique Pena Nieto să îşi anuleze întâlnirea cu omologul său american, Donald Trump, care a semnat un ordin privind construcţia unui zid la frontiera dintre SUA şi Mexic, pentru a o opri pătrunderea imigranţilor ilegali pe teritoriul american.
Trump a semnat ordinul chiar în timp ce ministrul economiei şi şeful diplomaţiei mexicane se aflau la Washington, pentru a negocia întâlnirea dintre cei doi preşedinţi.
Concret, preşedintele Statelor Unite intenţionează să finanţeze construcţia zidului la frontiera cu Mexicul impunând o taxă de 20% pe toate produsele venite din această ţară, a afirmat joi purtătorul de cuvânt al Casei Albe, citat de AFP.
„Făcând asta, putem strânge 10 miliarde de dolari anual şi plăti cu uşurinţă pentru zid cu ajutorul acestui singur mecanism”, le-a declarat Sean Spicer jurnaliştilor aflaţi la bordul avionului prezidenţial Air Force One la întoarcerea de la Philadelphia.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

