Distribuie articolul

Generalul Florian Coldea, adjunctul directorului SRI Eduard Hellvig, a fost suspendat din functie, joi, in contextul scandalului legat de dezvaluirile facute de Sebastian Ghita. SRI anunta, prin intermediul unui comunicat, ca Hellvig a dispus constituirea unei comisii speciale de verificare a eventualelor incalcari ale legii sau deontologiei profesionale.

Concret, Coldea va fi verificat de superiorul sau, Eduard Hellvig, si in aceasta perioada e suspendat din functie, toate atributiile sale fiind preluate de acelasi Eduard Hellvig.

„In urma informatiilor aparute in spatiul public referitoare la domnul general-locotenent Florian Coldea si care au fost supuse unor verificari preliminare, directorul SRI, domnul Eduard Hellvig, a dispus, conform procedurilor, constituirea unei comisii speciale de verificare a eventualelor incalcari ale legii sau deontologiei profesionale.

In acest sens, pana la finalizarea verificarilor, domnul general-locotenent Florian Coldea este pus la dispozitia directorului, potrivit prevederilor legale, iar atributiile functiei de prim-adjunct al Serviciului Roman de Informatii vor fi preluate de catre Directorul SRI, domnul Eduard Hellvig. Sunt analizate toate circumstantele prezentate public, precum si documentele puse la dispozitie de general-locotenent Florian Coldea”, se arata in comunicat.

SRI subliniaza ca „structuri interne specializate si subordonate directorului institutiei intreprind, ori de cate ori situatia o impune, masuri complexe de verificare a informatiilor cu privire la posibile incalcari ale legii ori a ordinelor si regulamentelor militare si, ulterior, adopta masurile adecvate”, adaugand ca institutia „isi indeplineste misiunile cu buna credinta, in interesul securitatii nationale si a cetatenilor romani”.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: