Distribuie articolul

Curtea Constituțională a decis marți că este neconstituțională legea privind conversia creditelor în franci elveţieni la cursul istoric.”Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a admis că legea este neconstituțională cel puțin din două mari motive. Primul este încălcarea gravă a principiului bicameralismului, în sensul că de la propunerea legislativă care a început la Senat și până la actul adoptat de Camera decizională există o diferență substanțială. Senatul a adoptat legea în formula pe care au redacta-o inițiatorii, iar la Camera Deputaților au fost modificate practic aproape soluțiile legislative, toate articolele. Or, potrivit practicii noastre constante, atunci când (…) se schimbă soluțiile substanțiale, se consideră că s-a încălcat principiul bicameralismului”, a explicat președintele CCR, Valer Dorneanu, după decizia luată.

Conform acestuia, faptul că a doua Cameră este decizională nu înseamnă că poate să adopta legea „într-un mod numai ei propriu”, fiind nevoie să țină cont și de expresia textelor adoptate în prima Cameră.

O decizie a CCR în acest caz era aşteptată încă din luna noiembrie, dar a fost amânată.

Sesizarea a fost trimisă de Guvernul Cioloș la CCR pe 24 octombrie 2016, după adoptarea de către Parlament a legii.Executivul a apreciat că legea operează retroactiv, dar a dat aviz pozitiv proiectului în condiţiile în care ar fi fost incluse mai multe prevederi cu caracter social, precum un grad de îndatorare şi un plafon. Guvernul a considerat că aplicarea legii şi la creditele în derulare contravine principiului neretroactivităţii şi previzibilităţii legii, consacrate de Constituţie. Pe de altă parte, spunea că aceste principii pot fi încălcate, dacă există un temei social, potrivit unui punct de vedere transmis Camerei Deputaţilor anterior adoptării proiectului.

NapocaNews

 

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: