Distribuie articolul

Bogdan Cantor, la nici 37 de ani, are deja o experiență năucitoare în ceea ce privește rugby-ul, atât ca sportiv, cât și în privința managementului. A fost, pe rând, jucător, jucător-antrenor, antrenor, arbitru național și internațional, director de dezvoltare a Federației Române de Rugby, președinte AJR Cluj, este licențiat IRB ca educator și formator de antrenori 2010 – licențiat preparator fizic IRB. Momentan, lucrează la UBB, dar și ca manager al echipei de seniori ”U” Cluj, deocamdată, la secția de rugby.

Într-un moment de respiro, Bogdan a acceptat invitația noastră de a discuta puțin despre situația sportului din România, în special cea a rugby-ului. Iată, în cele ce urmează, discuția avută cu Bogdan Cantor, un tânăr manager sportiv din România, un model pentru mulți sportivi dar și un exemplu demn de urmat.

Bogdan Cantor, de ce rugby? De când practici acest sport și ce faci în momentul de față?

De ce rugby? De la 8 ani îl practic, la îndrumarea tatălui meu… Mă bucur că am ales acest sport minunat! În momentul acesta, mai sprijin din umbră rugby-ul dar lucrez la UBB și sunt voluntar la fotbal, la ”U” Cluj.

Care a fost cea mai mare împlinire a ta ca și sportiv?

Cea mai mare împlinire a mea, ca sportiv, a fost când am luat locul 2 cu echipa „U” Cluj în anul 2001.

Care a fost cea mai mare decepție?

Cea mai mare decepție a fost când a trebuit să mă las de rugby, de a juca… Cred că am plâns 2 luni. Nu a existat o decepție mai mare… Decât, poate, că acum, nu mai investește nimeni în rugby.

Consideri că rugby-ul românesc actual este pe un drum bun sau nu? Dacă nu, atunci ce crezi că ar trebui modificat?

După părerea mea, rugby-ul nu este pe un drum bun deoarece nu se investește în infrastructură și în copii și juniori. Problema este că în tot sportul românesc se implică politicul, care altceva nu face decât să distrugă!

Ce ar trebui făcut, în opinia ta, pentru a aduce mai multă lume aproape de acest sport de golani, dar jucat de gentlemeni?

Ca să aduci lume, trebuie să ai baze sportive, ca să ai unde să îi aduci. Trebuie să faci spectacol, să oferi recompense, să oferi comfort. Să oferi imagine și publicitate, să creezi un eveniment….

Ce ai sfătui părinții care vor să își îndrume copiii să practice un sport? Există anumite calități pe care un copil trebuie să le aibă pentru a practica rugby?

Părinților, vreau să vă sfătuiesc să vă dați copiii la orice sport, deoarece o sa aveți un copil mult mai educat și mai sănătos. Iar sportul, deocamdată, este singurul ambasador care ne mai scoate în lume…. Din păcate, nu mai avem antrenorii pasionați, care sa atragă copii către sport… Iar generația TABLETA este extrem de pretențioasă!

Ce speri să aducă viitorul în rugby-ul românesc, în sportul românesc în general?

Sper ca rugby-ul românesc să ne aducă încă o calificare la CM și domnul Petrache să schimbe acest sport în bine… Dar sunt sceptic legat de legislația din România, care nu ajută sportul deloc. În final, vreau să spun că până când COSR, MTS și MEC nu o să lucreze pe aceeași linie, nu o sa avem sport în România. Iar când în orașe mari, sportul este condus de politic iar sportivii sunt nevoiți să muncească pentru a se întreține, e grav… Treziți-vă, cei care conduceți sportul românesc și aduceți oameni de valoare la conducere!

A consemnat: Ionică Armancă – Jurnalul Românesc (Viena)

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: