Distribuie articolul

Primăria împreună cu RADP doresc să dezvolte în zona Lacului Gheorgheni 1 activităţi de agrement: hidrobiciclete, bărci. Lacul 1 din Gheorgheni va fi decolmatat, apa va fi tratată chimic, după care zona va fi reintrodusă în circuitul de agrement al Clujului.

Lacul este în administrarea Regiei Autonome a Domeniului Public, instituţie care, din cauza costurilor ridicate, a evitat până acum să realizeze lucrările de dragare.

Directorul RADP a precizat că investiţia costă aproximativ 700.000 de lei. Undeva în luna mai finalizăm dragarea nămolului din lac cu ajutorul unui escavator amfibiu. După această activitate urmează tratamentul chimic al apei. În urma celor două tipuri de intervenţii sperăm să obținem o apă de calitate, cu care să nu mai avem acele probleme de opacitate vara şi de miros neplăcut. (Ion Pantelimon)

Lacul 1 din Gheorgheni se întinde pe o suprafaţă de 53.000 de metri pătraţi, fiind de 4 ori mai mare decât lacul din Parcul Central.

RADP a şi încheiat un protocol cu Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor pentru ca, imediat după finalizarea lucrărilor de decolmatare, lacul să fie repopulat cu peşti.

Puţinilor pescari care mai frecventează lacul le vine greu să creadă că va veni ziua când vor mai prinde pește aici.

Din păcate lucrările de modernizare merg foarte încet spre nerăbdarea clujenilor.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: