Vibrația neoromantismului în poezia lui Florin T.Roman

Nu de mult am primit două volume de versuri de la poetul Florin T.Roman, ca două aripi de porumbel pe care sunt scrise poveștile cerului.

Cele două cărți “Elegii și nostalgii “, apărută la editura Mirador, Arad, 2015 “ și “Omnia vincit amor! “(Dragostea învinge totul),editura Studis, Iași, 2017, înmănunchează poeme neoromantice rezultate din sublimarea cultă a unui expresionism profund, neliniștitor pentru conștiință.Poetul cântă, de altfel, precum expresioniștii visele, ochiul din frunte, care nu este alceva decât cel interior, pregătit pentru orice iluzie, evocă prin elegii visele creditoare sau primăvara:”Pășeam cântând șoptit în prag de dimineață/ și nu știau decât notele mele/ că viselor, ca la prieteni vechi de-o viață,/ le datorăm un cer și șapte stele. “( volumul Elegii și nostalgii- Elegia viselor creditoare), sau “De-atunci nu îmi dau regatul/ pentru un amărât de dans sau pentru-n cal/ și-am aruncat la coșul vieții/ medalii, diplome, trofee,/pe Nietzsche și “Les fleurs du mal,/ “ întreaga mea bibliografie/ de proză și de poezie,/ de editorial, de pamflete și eseuri,/ scrise prin multe locuri/ și în multe feluri; “(volumul Omnia vincit amor!-Curriculum vitae la 47 de ani p.31).Poetul imaginează moderat un soi de realitate eliptică, originală, o realitate trăită, în chipul unor culturi ancestrale și salvate de memorie:”Bordei de chirpici, cu vatră,/cuptor de lut ars, pentru pâine,/ așchii de veșnicie.(… / Pe ulița bisericii liniște de mormânt,/ printre căsuțe adieri de Duh sfânt,/ peste șanțuri, peste timp punți.Vezi? Auzi? Simți? Cânți? “( Elegii și nostalgii-Elegia satului ancestral p. 35).Pe deasupra acestor elemente expresioniste și detectabile, Florin T.Roman a venit cu un strat cultural și apolitic, părând a iubi lirica misterioasă, elegia, uneori de factură mitologică, fără fantezie excesivă, în vers alb, liber, dar și clasic, uneori muzical, cu efecte erudite repetitive.

Estetica finală și fără ereditare a unei asemenea lirici, cum o înțelegeau germanii înainte de prima jumătate a secolului trecut, e ideograma (Klabund a trait această experiență); poetul o și întrevede, de altfel fără a o îmbrățișa:”La frontiera dintre secundă și eternitate/ m-am întâlnit cu trei lumini legate/ cu un curcubeu în miniatură. “(Elegii și nostalgii- Întâlnire, p.46)

Lirica, (mai ales în elegie), lui Florin T.Roman, e mai degrabă eliptică, mitologică și febrilă, corporală, privită prin optica intelectualului.Această specie având denumirea de elegie, cuvânt ce provine din limba gracă, însemnând cântec de tristețe și doliu, denumită și muza durerii, pot fi clasificate în mai multe secțiuni, ca :filosofice, erotice, religioase sau patriotice.Această specie a poeziei a practicat-o Eminescu, Grigore Alexandrescu, dar și Johann Wolfgang Goethe, Francesco Petrarca, Rainer Maria Rilke, să dau doar câteva exemple, este abordată cu pricepere și de Florin T.Roman.

Poetul vede pretutindeni colțuri de veșnicie, iatacul nebunelor tale dorinți, rana cerului, ochiul ei drept, nopatea care urcă în tablou, etc, dezvoltă conceptual elementele astrale și anatomice. În mitologia lui de fantezie poetul imaginează multiple stări ale eului, dar își redă trăirile în “Odaia bunicii mele “ unde predomină descrierea universului “în care se-odihnește, parcă, Dumnezeu “.

Toate acestea sunt ingeniozitățile conceptiste ale lui Florin T. Roman, fără discuție notabile, întrucât exemplifică o poezie mai rară la poeții relativ tineri.Totuși, autorul e înzestrat cu o voce pe mai multe tonuri, el cultivă alături de mitologia de ficțiune și o lirică de esență baladescă, în gustul regretatului Cezar Ivănescu.

Poetul s-a clarificat, de altfel, în direcția unei poezii de esență fenomenologică,” esențială și-atât de binecuvântată/“o rază de soare, o simplă rază de soare (Omnia vincit amor!-Rază de soare, p. 120).

Al.Florin Țene