Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt sărbătoriți pe 29 iunie, după o perioadă de post.
Sfântul Apostol Petru – fiul lui Iona și fratele Apostolului Andrei, s-a născut în Betsaida Galileei, potrivit crestinortodox.ro. Numele său iudeu era Simon, însă Mântuitorul îl va numi Chifa (piatră). Mărturisește în numele apostolior dumnezeirea lui Hristos, dar se și leapadă de Hristos când El este prins spre a fi răstignit. Sfântul Petru a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos, în anul 67, pe 29 iunie.
Sfântul Apostol Pavel era originar din Tarsul Ciliciei, din neamul Veniamin. Sfântul Pavel a fost elevul învățatului Gamaliel. Pavel locuia în Tars și lupta împotriva creștinilor. Sfântul Apostol Pavel a participat la uciderea arhidiaconului Stefan. El a scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptură. A fost decapitat din porunca împăratului Nero, în anul 67. Din cauza faptului că Sfinții Apostoli Petru și Pavel au fost în temniță pentru că L-au mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, au devenit ocrotitori ai sistemului penitenciar din România.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

