Tribunalul special creat la Haga pentru a judeca presupusele crime de război comise în timpul conflictului din Kosovo la sfârșitul anilor 1990 va deveni operațional săptămâna viitoare, a anunțat miercuri președinta acestuia, Ekaterina Trendafilova, citată de AFP.

Judecătorii noului tribunal înființat în 2016 au adoptat, miercuri, în unanimitate regulamentul său, ceea ce înseamnă că va fi operațional pe deplin cu începere de săptămâna viitoare și „pregătit să înceapă procedurile”, a afirmat Ekaterina Trendafilova.

„După intrarea în vigoare a regulamentului în termen de șapte zile, nu va mai exista niciun obstacol legal pentru a primi dosare și acuzații”, a adăugat ea.

Tribunalul, compus din judecători internaționali și finanțat de un buget european în valoare de 29,1 milioane de euro în primul an, este o instanță de drept kosovar, instalată la Haga din grija de a proteja martorii.

Pristina a suportat presiuni internaționale pentru a înființa acest tribunal după publicarea, în 2010, a unui raport al Consiliului Europei privind atrocitățile comise de membri ai UCK, gherila separatistă kosovară albaneză, asupra a circa 500 de prizonieri sârbi și romi în timpul războiului.

Speculații abundă în legătura cu posibile proceduri împotriva președintelui kosovar, Hashim Thaci, fost lider al gherilei separatiste kosovare albaneze (UCK).

În 1998-1999, când Kosovo era o provincie din sudul Serbiei, UCK s-a opus forțelor Belgradului. NATO a intervenit în 1999, forțându-i pe sârbi să se retragă de pe acest teritoriu după 11 săptămâni de bombardamente.

Conflictul a făcut 13.000 de morți în Kosovo, în majoritate din rândul populației kosovare albaneze.

Independența Kosovo a fost recunoscută de peste o sută de țări, printre care Statele Unite și majoritatea țărilor din Uniunea Europeană, dar Serbia, sprijinită de Rusia, se opune cu fermitate acesteia și consideră în continuare că teritoriul este provincia sa meridională.

NapocaNews