Distribuie articolul

 Noul prefect al judeţului Cluj, Aurel Cherecheş, a depus, azi, jurământul în funcţie, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Prefectură, spunând că vrea să fie o punte de legătură dintre Guvern şi cetăţenii simpli.

„Vreau să întăresc rolul prefectului județului și anume acela de punte de legătură dintre Guvern și cetățenii simpli. Îi asigur pe cetățeni că uşa mea va fi mereu deschisă pentru toate problemele ce ţin de sfera de competență a Instituţiei Prefectului. Doresc să dezvolt o relație de colaborare eficientă cu reprezentanții administrației județene, ai administrațiilor publice locale, precum și cu cei ai instituțiilor publice deconcentrate. De asemenea, îmi propun să continui dezvoltarea parteneriat cu mediul academic din Cluj-Napoca şi să am o comunicare eficientă cu reprezentanții instituţiilor din domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale din județul Cluj”, a spus Cherecheş.

Aurel Cherecheş are 37 de ani, este şef lucrări la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN), specialist comercial în cadrul AgroCluster Transilvania. A absolvit în anul 2003 Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca şi a obținut titlul de doctor în Inginerie Mecanică la UTCN.

Cherecheş l-a înlocuit în funcție pe Gheorghe Ioan Vuşcan, care a fost numit în funcția de prefect în iunie 2012.

 

Radu Ștefan

 

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: