Curtea Constituţională de la Chișinău a decis marţi că termenul de „limba română” poate fi utilizat în Constituţie pentru a înlocui formularea „limbă moldovenească cu grafie latină” utilizată în prezent pentru a defini limba oficială de peste Prut.
Curtea Constituțională a avizat pozitiv inițiativa PLDM privind modificarea art.13 din Constituție, iar sintagma „limba moldovenească, funcționând pe baza grafiei latine” ar putea fi înlocuită prin „limba română”.
Curtea a stabilit că inițiativa deputaților PLDM este constituțională.
Liberal – democratul Tudor Deliu a declarat că deputații care nu vor vota pentru modificarea Constituției „nu au ce căuta în Parlament”. „Ei nu reprezintă cetățenii. Vom discuta cu toate fracțiunile cel puțin cei care au semnat vor vota pentru această modificare. Din câte cunosc sunt parlamentari și în PD, de exemplu președintele Parlamentului Andrian Candu, care a declarat anterior că limba vorbită este limba română”, a spus Deliu, citat de portalul moldovean Deschide.md.
PLDM a anunţat în 12 octombrie că a strâns semnăturile necesare pentru a iniţia modificarea Constituţiei Republicii Moldova astfel încât în cuprinsul articolului referitor la limba oficială sintagma „limbă moldovenească cu grafie latină” să fie înlocuită de „limba română”, solicitarea fiind transmisă Curţii Constituţionale, pentru aviz.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

