Academia de Muzică şi Universitatea de Arte şi Design organizează la Cluj începând de joi, 24 mai, Festivalul Internaţional de Arte Digitale Elektro Arts.
Publicul va descoperi compozitori, interpreţi muzicieni, dansatori şi artişti vizuali mereu aflaţi în căutarea unor identităţi şi căi inedite de exprimare artistică.
Primul spectacol al Festivalului, Fluxuri, este dedicat muzicii electro-acustice mixte şi proiecțiilor video. Acesta va avea loc joi, 24 mai, de la ora 19:00, în Sala Studio a Academiei de Muzică.
Vineri, 25 mai 2018, în acelaşi loc şi de la aceeaşi oră, se va desfășura spectacolul Geometria ecoului, în care dansatorii vor deveni ecoul coregrafului, iar coregrafia va deveni tehnologie.
Transgresiv invită spectatorii la jocul fascinant dintre fotografia directă, atelierul digital şi artistul creator. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 26 mai 2018, ora 18:00, la Galeria Casa Matei a Universității de Artă și Design.
În aceeași zi, festivalul se va încheia cu o expoziție de instalații multimedia ce va avea loc la palatul Urania de la ora 19.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

