Distribuie articolul

Nu există diferențe între valorile psihoculturale majore ale zonelor țării, susține psihologul Daniel David, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

David este autorul volumului „Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală”. O cercetare derulată între anii 2005 și 2015.

„Eu m-am uitat în analizele pe care le-am făcut în 2015 la valorile psihoculturale fundamentale. M-am uitat la nivelul de încredere interpersonală, cum este văzută munca, la partea asta de organizare comunitară, la partea legată de voluntariat, la partea legată de cooperare. Deci la dimensiunile psihoculturale care dau arhitectura unei zone. Și prin prisma acestor valori psihoculturale majore nu există diferențe importante între vechile provincii istorice ale României și nici măcar între noile redesenări în cele opt arii de dezvoltare regională. Și acolo am făcut analize și pe trăsături de personalitate, și pe nivelul de inteligență, deci practic nu sunt diferențe majore. Există o moștenire diferită, dar dacă te uiți la date poți spune cu curaj că românismul, arhitectura românismului bate și ardelenismul definit larg și muntenismul definit larg și moldovenismul”, a declarat psihologul, conform României Libere.

Profesorul David a spus că mutarea populațiilor între diferitele zone ale țării a dus la o omogenizare a populației.

„La un eveniment pe care l-am avut la București, când aveam o prezentare despre psihologia românilor, după ce am spus această concluzie, a venit la mine un prieten mai în vârstă și mi-a spus – Daniel, cum poți să spui că nu sunt diferențe fundamentale între ardeleni și bucureșteni? Eu sunt ardelean, de 30 de ani locuiesc în București, încă nu am reușit să mă integrez în cultura de aici. Și i-am spus – domnule profesor, dumneavoastră dacă ați fost analizat în diverse studii, dumneavoastră fiind din Ardeal, ați fost socotit din București în eșantion. Deci ideea este asta: atâția ardeleni în ultimii 20, 30, 50 de ani sau poate de-a lungul istoriei, în ultimii 100 de ani, atâția ardeleni s-au mutat și au mers spre sudul țării, atâția moldoveni au venit spre Ardeal și spre Banat, încât a mai insista pe diferențe între provincii este foarte greu, cel puțin pe dimensiunile psihoculturale majore. Eu acum dacă aș fi într-un studiu și aș fi testat aș fi socotit în eșantionul Clujului. Dar eu ca tradiție și cultură vin din zona Satu Mare, unde sunt totuși unele nuanțe, unele diferențe. Mutarea populației dintr-o zonă în alta a produs o oarecare omogenizare””.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: