Unchiul Oscar nu se dezminte

Gala premiilor Oscar din acest an confirma traditia care a facut ca filmele premiate sa fie un reper pentru directia pe care trebuie sa mearga filmul mondial, dar si viata politica a lumii. Desi previziunile si clasamentele dadeau ca victorioase, la categoria cel mai bun film, pelicule ca Roma, universal aclamat si cu 10 nominalizari la Oscar, Bohemian Rapsody si A Star Is Born, surpriza a fost de proportii, marele premiu a fost obtinut de Green Book, un film am putea zice normal, care nu are nimic spectaculos, nici un fel de efecte speciale, nici decoruri si costume nemaipomenite, nici muzica memorabilia, dar are, in schimb, fata de toate celelalte concurente, un mesaj politic.

Este vorba despre prietenia dintre un alb, Tony Lip, jucat de Viggo Mortensen, si un negru, pianistul Don Shirley (Mahershala Ali), in epoca segregationista, din sudul Americii. Negrul este un intelectual de soi, albul este aproape o bruta, dar devine angajatul negrului si, in final, cand negrul este parasit de toti si Craciunul il gaseste singur, merge la familia albului, care il primeste cu bratele deschise. Filmul este inspirat de o poveste reala, asa s-a intamplat, in anii ’60, cand rasismul era in floare, a existat aceasta prietenie imposibila dintre un pianist de culoare si un italiano-american dur, pe care pianistul l-a angajat ca sofer, apoi ca asistent personal. Acest melanj seamana pana la un punct cu povestea lui Django din filmul lui Tarantino. Este, de fapt, povestea pe care a trait-o in mod real unul dintre cei trei scenaristi, Nick Vallelonga. El este Tony Lip, personajul albului. Si el si Don Shirley au fost personalitati publice. Ba am aflat ca dupa evenimentele petrecute asa cum au fost descrise in film, Tony Lip a ajuns un actor destul de cunoscut la Hollywood, jucand in filme despre Mafia. A debutat in Nasul, apoi a jucat in Goodfellas, ca si in serialul The Sopranos.

De ce a intrunit apreciereile maxime Green Book? Pentru ca unirea dintre albi si negri face unitatea Americii si arata ca numai prietenia dintre oameni de diferite rase este calea de urmat pentru existenta normal a omenirii. Actorul Mahershala Ali a obtinut premiul Oscar pentru cel mai bun rol secundar. Pacat ca nu a luat si Viggo Mortensen, un fenomenal actor, nominalizat insa la premiul pentru interpretare masculina, asa cum nu a luat nici Bradley Cooper, perdantul principal al premiilor Oscar. Sa adaugam faptul esential ca Green Book a obtinut si premul pentru scenariu original, opera a trei autori Nick Vallelonga, Brian Currie si Peter Farrelly, care a fost si regizorul filmului. “Cartea verde” se numea brosura in care erau trecute numai locurile unde aveau acces negri. O asemnenea discriminare ataca si filmul Hidden Figures / Numere ascunse (2016), a carui actiune se petrce chiar la NASA, iar cei de culoare nu aveau voie sa mearga la toaletele albilor si trebuiau sa strabata sute de metri pana la toaleta rezervata lor in curtea centrului de cercetare aeronautica. Tema prejudecatilor rasiale este foarte sensibila in America.

Eu am vazut filmul Green Book in avionul, giganticul Airbus, care m-a adus de la Lisabona la New York. Puteai comanda toate filmele nominalizate la Oscar. Am mai vazut acolo si Bohemian Rhapsody, de trei ori, pentru muzica lui Freddie Mercury, apoi am vazut si splenditul film Can You Ever Forgive Me? / Poti sa ma ierti vreodata?, in care este vorba tot despre un caz real, povestrea unei populare biografe a celebritatilor, pe nume Lee Israel. Cand o carte de-a sa nu are succes, ajunge in dizgratie si ruina. Ca sa supravietuiasca, incepe sa falsifice scrisori si documente ale unor scriitori decedati si sa le vanda. Impreuna cu un preieten de-al ei, un fost puscarias, arestat pentru jaf armat, incepe sa fure scrisori si manuscrise reale din arhivele unei bibloteci. In 1993, Israel a pledat vinovata pentru aceste fapte si a primit o pedeapsa de arest la domiciliu si 5 ani de probatiune fiscala. Actrita Melissa McCarthy, care o joaca pe Israel, a fost nominanlizata la premiul pentru cel mai bun rol principal.

Tot acolo am revazut si American Sniper / Lunetistul (2014), un film genial al lui Clint Eastwood, in care Bradley Cooper joaca rolul unui erou legendar al razboiului din Irak. Dar la Oscar, Cooper a fost nominalizat pentru rolul principal din A Star Is Born, un remake, la care semneaza si regia. Filmul lui a fost recompensat cu premiul pentru cantec original acordat lui Lady Gaga, superemotionata pentru acest dar, desi a fost la un pas sa ia si premiul de interpretare, la care a fost nominalizata, dar acest premiu i-a revenit actritei engleze Olivia Colman, pentru rolul principal din filmul The Favourite. Colman este un superstar, a jucat in zeci de seriale, printre care si in The Crown, rolul lui Elizabeth II.

Gala din acest an a fost mai cursiva, fara incidente, fiindca s-a renuntat la un prezentator al ei, care ar fi creat surprise, ca in anii precedenti. Fiecare premiu a fost anuntat de un cuplu de vedete, numai premiul de regie a fost anuntat de mexicanul Guillermo del Toro, care obtinuse anul trecut acest premiu, iar acum i l-a oferit compatriotului sau Alfonso Cuaron pentru filmul Roma, un film semi-biografic inspirat de copilaria lui in cartierul omonim din Mexico City. Confuzia cu Roma lui Fellini este numai aparenta, la nivel de titlu, cum o fi fost si la Festivalul de la Venetia, unde filmul lui Cuaron a fost incununat cu Leul de Aur, poate cea mai prestigioasa recunoastere a unei valori cinematografice.

De altfel, Cuaron a fost starul serii, caci a mai obtinut doua premii cu Roma, pentru cel mai bun film strain si pentru imagine, dat fiind ca el a filmat revolutia mexicana care se vede in film. Si la noi un cineast a filmat Revolutia din ’89, dar in loc sa faca un film, a dus materialul filmat in Franta si l-a vandut la un post de televiziune, iar cu banii luati si-a cumparat la Paris o casa si a infiintat un post anti-romanesc, ProTV. De aceea, un roman nu poate ajunge niciodata pe un podium la Oscar. A ajuns de mai multe ori Cuaron. Si alti cineasti seriosi. Daca il mai numim si pe Inarritu, avem o triada de regizori mexicani superpremiati la Oscar, care demonstreaza ca intre Statele Unite si Mexic nu poate exista granite, nici un zid de netrecut. Zidul lui Trump este o incongruenta in istoria faptelor. In timp, prevaleaza spiritul, nu materia.

Gala Oscar a stralucit prin luxul exorbitant, la limita kitsch-ului, femei dolofane in rochii largi sau stramte, tipator colorate, cu aripioare si baloane pe umeri, cu trene cat mai lungi, pe care se afla o intreaga gradina zoologica.

La fel, marele premiu a fost anuntat de Julia Roberts, contrastand prin simplitatea costumului si a coafurii. Un moment memorabil a fost piesa Shallow, cantata impreuna de Lady Laga si Bradley Cooper, voce si pian. Aceasta piesa a fost apreciata de juriu cu un Oscar. La fel de neuitat a fost si aparitia actritei Barbra Streisand, aplaudata in picioare de toata sala, care a anuntat premiul lui Spike Lee pentru filmul antirasist BlacKkKlansman. Au lipsit din sala prezentele consacrate, starurile acuzate de hartuire sexuala, nelipsitii Al Pacino, Woody Allen sau Morgan Freeman.

A aparut parca un alt Hollywood, revelandu-ne alta fata a acestei industrii, cu oameni putin uitati, dar care au revenit in forta. Am vazut ce cosmos inseamna industria cinematografului american. Sigur, au fost si noutati absolute ca Rami Malek, interpretul lui Freddie Mercury din Bohemian Rhapsody, care a luat premiul pentru cel mai bun actor, fiind cel dintai premiu pe care il obtine un reprezentant al Egiptului, Rami fiind nascut in America si facand parte din prima generatie de egipteni americani.

Nu a lipsit nici celebra rubrica “In memoriam”, care a indoliat sala, care ne-a amintit ce mari personalitati, de neinlocuit, au murit in anul 2018: Milos Forman, Bernardo Bertolucci, Bruno Ganz, Albert Finney, Burt Reynolds si multi altii. Unii pleaca, altii vin, vor pleca si ei, vor veni altii, dar nimeni nu este uitat, caci nemuritoare ramane arta.

Grid Modorcea, Dr. in arte
Corespondenta de la New York