Sărbătorile închinate Sfintei Fecioare Maria, rugăciunile şi cântările adresate ei şi toate celelalte manifestări ale preacinstirii ei în viaţa creştinilor, adică cultul public şi particular, au existat de-a lungul întregii istorii creştine.

Originile cinstirii Maicii Domnului se pierd în negura timpului, dar istoricii arată acum că pe măsură ce Biserica a ieşit din epoca martirilor la începutul secolului 4, locul important al Maicii Domnului în evlavia şi teologia creştină era deja prezent. În secolul 2, Sfinţii Iustin Martirul şi Irineu al Lyonului vedeau uimitoare paralele între Eva şi Noua Eva, Fecioara Maria. După Sinodul al 3-lea Ecumenic de la Efes din anul 431, cinstirea Maicii Domnului s-a răspândit universal în comemorări liturgice şi rugăciuni. Astfel, au apărut sărbătorile închinate cinstirii ei, între care cea mai importantă este Adormirea Maicii Domnului. Referindu-se la această sărbătoare, părintele Efrem Filotheitul spune: „La Adormirea Maicii Domnului se cinsteşte omul cel mai sfânt în chipul Maicii Domnului”. În ce priveşte importanţa acestei sărbători pentru noi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ne învaţă: „În ziua de pomenire a Adormirii Maicii Domnului ne rugăm Născătoarei de Dumnezeu să fie ocrotitoarea familiilor întrucât a născut fiu şi ştie ce înseamnă să fii mamă. Îi cerem să fie şi ocrotitoarea fecioarelor, a tinerilor, a monahilor şi monahiilor, întrucât ea este deodată maică şi pururea fecioară (…) Maica Domnului, fiind ocro­titoarea întregii Biserici, este şi bucuria întregii Biserici”.