În cartierul acela a înflorit înserarea
Cu irizările soarelui obosit de privire
după ziua de vară
în care timpul nu a făcut nimic altceva
doar plajă şi băi reci în râul ce trece leneş prin sufletul adormit de oraş

În locul acela creşteau spinii nepăsării printre blocuri şi verbe
Asfaltul încins prindea urmele paşilor grăbiţi ai păsării Ibis
Femeile dezveleau nurii la ferestre închise de gândul puternic al nopţii
Statuile obosite se dezbrăcau nevăzute pe băncile de sub sălcii
din parcul ce asculta melancolic ecoul unui sărut

O lumină roşie a aprins ultimul etaj al întrebării
cum farul din port speranţele furtunii
şi copiii străzii se întorc grăbiţi să prindă cina
unde pâinea frânge cel mai lung somn
care înoată agitat între umbre părăsite de vise

Ionuţ Ţene