Elevii Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca s-au întâlnit luni, 10 februarie 2020, cu directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Clujului, preotul Bogdan Chiorean. Tinerilor din clasele a IX-a, a XII- a și a XII- a le-a fost prezentată activitatea Centrului „Sfântul Nectarie” care, de la înființare și până acum, a oferit asistență medicală și spirituală la peste 4000 de pacienți aflați în fază terminală. Centrul, sfinţit și inaugurat în 9 noiembrie 2012, este un proiect medico-social al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului şi Clujului. A fost inițiat în 2009 de Episcopul vicar Vasile Someşanul, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania. Construcţia aşezământului a fost continuată şi finalizată în timpul Mitropolitului Andrei al Clujului, titrează Radio Renașterea.
„În cadrul întâlnirii a fost dezbătută și implicarea Bisericii în asistența socială și medicală, într-un timp în care mulți dintre adolescenți cred că Biserica nu face nimic pentru semenii noștri!”, a precizat directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, preotul Liviu Vidican-Manci. „Această întâlnire dintre elevii noștri și directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” se încadrează în proiectul de familiarizare al tinerilor cu activitățile misionar-sociale ale Bisericii, pe care l-am inițiat pentru anul 2020”, a adăugat directorul instituției.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

