Preşedintele american Donald Trump a acuzat Organizaţia Mondială a Sănătăţii că este o „marionetă a Chinei”, în contextul întâlnirii virtuale de două zile a OMS care se axează pe efectele pandemiei de coronavirus, potrivit BBC.
El a spus că OMS „ne-a dat foarte multe sfaturi foarte proaste, sfaturi teribile” şi că „au greşit atât de mult şi întotdeauna de partea Chinei”.
Trump nu a participat personal la reuniune, locul său fiind luat de secretarul pe probleme de Sănătate, spunând că OMS a gestionat greşit criza, cu peţul „multor vieţi”.
Trump, care a fost criticat pentru propriul său mod de gestionare a pandemiei, a acuzat în repetate ori OMS că nu a alertat lumea suficient de devreme şi că a acordat prea multă încredere Chinei.
De asemenea, Trump a acuzat China că a ascuns începutul izbucnirii epidemiei.
SUA au suspendat deja finanţarea pentru OMS, în aşteptarea unei anchete a felului în care a organismul internaţional a gestionat pandemia de coronavirus.
La începutul reuniunii OMS de luni, preşedintele chinez Xi Jinping a declarat că ţara sa este „deschisă şi transparentă” şi a insistat că orice anchetă ar trebui să se întâmple după ce pandemia va fi ţinută sub control.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

