Mitropolia Ardealului propune un proiect prin care românii au posibilitatea de a-şi desemna cel mai mare filantrop ortodox.
Campania urmează să fie lansată în cursul săptămânii viitoare şi se va desfăşura în trei etape, a declarat pentru Agenţia de ştiri Basilica Pr. Emanuel Tăvală, Consilier cultural – Arhiepiscopia Sibiului.
Prezentarea filantropilor
Prima etapă a campaniei constă în prezentarea filantropilor care vor intra în competiţie. Criteriile de selecţie corespund programului cadru pentru anul comemorativ 2020.
Lista iniţială poate suferi modificări, putând fi adăugate şi alte personalităţi care merită a fi pe listă, au precizat oficialii de la Mitropolie.
„În primele 2 luni, ne-am propus să prezentăm toate personalităţile alese pentru a intra în competiţia celui mai mare filantrop. Acestea vor fi prezentate pe pagina de internet a Mitropoliei Ardealului, pe blogurile care se alătură campaniei, precum şi pe site-urile ziarului Telegraful Român, a Ziarului Lumina, a Agenției de ştiri Basilica şi în emisiunile TV Trinitas”, a precizat Pr. Tăvală.
Primul vot
După prezentarea personalităţilor, românii sunt invitaţi să alcătuiască un top al filantropilor prin exprimarea unui vot fie online, pe site-ul marifilantropi.ro, fie prin intermediul unor taloane speciale.
„Vom încerca să introducem taloane de votare în ziare. De asemenea, vom tipări taloane pe care le vom împărţi în parohii, care devin, astfel, şi ele partenere ale campaniei. Ne gândim și la școli, la instituţii de cultură şi de învăţământ, la diferite alte market-uri de produse, în general la locaţiile frecventate intens”, a precizat părintele Emanuel.
9 mari filantropi mireni
Etapa finală
În urma votului, va fi alcătuit un top al filantropilor, iar primele zece personalităţi vor merge în etapa următoare a concursului.
„Din acel moment, ei vor primi un avocat (personalitate sau un specialist în domeniu) care le va susţine imaginea în mass media şi vor veni cu argumentele necesare care vă vor face să îi votaţi încă odată, într-un sondaj final ce are menirea de a alege pe cel mai mare filantrop din istorie”.
Lucrăm deja la site-ul oficial al campaniei, la o broşură, la diferite materiale promoţionale, precum şi la o strategie post-campanie.
Campania vizează „revitalizarea blogosferei ortodoxe, care să se reactiveze şi să se reunească într-un proiect comun aplicat pe specificitatea timpului în care ne aflăm”, a declarat Pr. Emanuel Tăvală.
Campania este iniţiată de Mitropolia Ardealului în contextul în care Patriarhia Română îi comemorează în anul 2020 pe marii filantropi ortodocşi români.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

