Curtea Constituţională din Spania a suspendat, marți, o lege adoptată de autoritățile din Galicia, lege care obliga locuitorii regiunii să se vaccineze anti-COVID-19, informează AFP, care citează surse judiciare.

Lege ce obliga la vaccinarea anti-COVID în Galicia, suspendată de Curtea Constituțională

În Spania, vaccinarea anticoronavirus nu e obligatorie, dar Galicia a devenit o excepţie după ce a introdus această lege la finele lunii februarie. Actul normativ prevede amenzi de până la 3.000 de euro în caz de refuz nejustificat al vaccinării.

Mai multe articole de lege au fost contestate de guvernul central, care a văzut în ele o „limitare a drepturilor fundamentale”.

Potrivit unor surse judiciare citate de AFP, sesizarea a fost admisă în principiu, dar asta a dus deja la suspendarea articolelor contestate. Judecătorii constituționali au acum la dispoziție cinci luni să analizeze speța pe fond și dă dea o decizie definitivă. Până atunci, însă, aplicarea prevederilor în cauză este suspendată.

Guvernul central, condus de socialistul Pedro Sanchez, intenţionează să vaccineze 70% din populaţie până la sfârşitul lunii august. Datele oficiale arată că, până acum, Spania a vaccinat cu ambele doze aproape 3,4 milioane din cei 47 de milioane de locuitori, adică 7,2%.

NapocaNews