La Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în Duminica Sfintelor Paști, 2 mai 2021, de la ora 00:00, slujba din Noaptea de Înviere a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, printre care slujitori ai Catedralei și părinți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu, titrează Radio Renașterea.
La slujbă au participat mii de credincioși clujeni, care au primit Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim.
Cu acest prilej, Părintele Mitropolit Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură. În cadrul acestuia a subliniat grija pe care o are Biserica față de cei plecați peste hotare, în contextul „Anului omagial al pastorației românilor din afara României”, totodată și-a exprimat dorința de a se întoarce acasă cei plecați peste hotare.
De asemenea, ierarhul a vorbit despre tema Scrisorii Pastorale din acest an, intitulată „Pământul nostru-i scump și sfânt, că el ni-e leagăn și mormânt!”, titlu inspirat din poezia „Noi vrem pământ” a poetului George Coșbuc. Astfel, ierarhul a subliniat importanța valorificării liturgice și culturale a mormintelor, în contextul „Anulului comemorativ al celor adormiți în Domnul”.
https://www.youtube.com/embed/UTbIpupI-vQ?feature=oembed
Pastorala la Praznicul Învierii Domnului urmează a fi citită în prima zi de Paști, la Catedrala Mitropolitană și în toate bisericile din cuprinsul Eparhiei. Totodată, poate fi citită, integral, AICI.
Slujba s-a încheiat cu procesiunea de înconjurare a Catedralei, de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, alături de soborul slujitor și miile de credincioși, cu lumânări în mâini, cântând „Hristos a înviat din morți…”.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

