Distribuie articolul

Sâmbătă, 12 iunie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-au aflat în mijlocul studenților din Campusul universitar Hașdeu, Cluj-Napoca, cu prilejul sfințirii Bisericii Studenților din incinta complexului.

De la ora 8:30, cei doi ierarhi clujeni au săvârșit slujba de târnosire a bisericii de lemn, cu hramurile „Sfântul Ioan Evanghelistul” și „Sfântul Ierarh Nicolae”, după 18 ani de la punerea pietrei de temelie.

La finalul slujbei, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a felicitat comunitatea studențească pentru strădania de a ridica această ctitorie pentru veșnicie. Citându-l pe poetul Tudor Arghezi, ierarhul a sintetizat în patru versuri tot ceea ce s-a întâmplat: „Altarul ca să fie, Şi pietrele să ţie, Cer inima şi viaţa, zidite-n temelie”.

În continuare, de la ora 10:00, pe un podium special amenajat în fața lăcașului de cult, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, alături de un sobor de preoți și diaconi, au oficiat Sfânta Liturghie. La slujbă a participat și Preasfințitul Părinte Vasile Flueraș, Episcop emerit al Clujului, cel care a pus piatra de temelie și a săvârșit prima slujbă în biserica din campus.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj II – preotul Alexandru Constantin Ciui, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca – arhim. prof. Teofil Tia, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran” – pr. prof. Vasile Stanciu, pr. prof. Ioan Chirilă – cadru universitar al Facultății de Teologie, directorul Editurii Renașterea – preotul Cătălin Pălimaru, secretarul de cabinet al Episcopului-vicar – arhidiaconul Sergiu Iustin Pop, preotul misionar al Bisericii Studenților – pr. Ciprian Negreanu, alături de alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre Biserică, explicând că ne aflăm în perioada de aşteptare a Duhului Sfânt şi a arătării Bisericii în toată slava Sa.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Sfântul Lavrentie al Cernigovului” al Bisericii Studenților, dirijat de Doina Costin, titrează Radio Renașterea.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a adresat celor prezenți un gând duhovnicesc și i-a felicitat pe toți cei care s-au implicat în edificarea bisericii. Totodată, i-a îndemnat pe tineri să fie misionari râvnitori.

În semn de apreciere și respect, pentru meritele deosebite în promovarea valorilor creştine, din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oferit Asociației Studenților Creștini Ortodocși, Filiala Cluj-Napoca, Diploma omagială cu medalie a anului 2020, „Anul omagial al pastorației părinților și copiilor”.

Pentru întreaga activitate administrativă și pastorală desfășurată în cei 20 de ani de slujire preoțească în mijlocul studenților din campusul Hașdeu, ca recunoaștere a eforturilor de a construi lăcașul de cult și de a închega comunitatea formată din studenți veniți din toată țara să studieze la Cluj, Părintele Mitropolit Andrei l-a ridicat la rangul de iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe părintele Ciprian Negreanu. Părintelui Mihai Meseșan (Lugano, Elveția) i-a acordat Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru clerici, iar arhimadritul Gabriel Bunge (Lugano, Elveția) a primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici.

De asemenea, prof. univ. dr. Andrei Marga, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în perioada 1993-2004 și 2008-2012, a fost distins cu Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, iar preoteasa Corina Negreanu a primit Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”. Diplome de aleasă cinstire au primit toți ostenitorii și binefăcătorii din cadrul Bisericii Studenților.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: