Distribuie articolul

Militarii Diviziei 4 Infanterie „Gemina” au participat în perioada 25-26
iunie, în zona de responsabilitate a marii unităţi, la ceremoniile
militare și religioase dedicate „Zilei Drapelului Național”.
La Cluj-Napoca, manifestările s-au desfășurat potrivit următorului
program:
– vineri, 25 iunie: începând cu ora 19.00, în Piaţa Avram Iancu s-a derulat ceremonia de coborâre a Drapelului României și depunerea acestuia
în Catedrala Mitropolitană. La activitate a participat garda purtătoare
a Drapelului Naţional constituită din militari ai Regimentului 317 ISR
„Vlădeasa”, acompaniată de un trompet al Muzicii Militare a Diviziei 4
Infanterie „Gemina”;
– sâmbătă, 26 iunie: începând cu ora 10.00, în Piaţa Avram Iancu s-a
desfăşurat ceremonia militară și religioasă de înălţare a Drapelului
Național.

Manifestarea va fi precedată de slujba de sfinţire a
tricolorului în Catedrala Mitropolitană.

Detaşamentul de onoare a fost constituit din militari ai Regimentului 317 ISR „Vlădeasa”, Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureşianu”, Batalionului 55 Comunicaţii şi Informatică „Napoca” și Batalionului 7 Aruncătoare Proiectile Reactive „General Vasile Danacu” și Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.

Drapelul ridicat pe un catarg în Piața Avram Iancu, a fost sărutat de primarul Emil Boc și de subprefectul Camelia Sălcudean.

Ziua Drapelului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 şi se
sărbătoreşte, în fiecare an, la data de 26 iunie.

Radu Ștefan

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: