Județul Cluj se află luni în top la rata infectărilor și la cazurile de COVID depistate în ultimele 24 de ore.
72 clujeni au fost depistați cu noul coronavirus de ieri până azi, număr de infectări cu care Clujul se situează pe locul trei pe țară. Astfel, cele mai multe cazuri noi au fost raportate în Bucureşti – 169 şi în judeţele Constanța – 88 şi Cluj, cu 72 noi îmbolnăviri.
Cele mai puţine noi infectări au fost raportate în judeţele Tulcea – 1, Gorj – 2, Harghita – 3.
În ceea ce privește incidența infectărilor cu noul coronavirus, cea mai mare valoare la mia de locuitori se înregistrează în judeţul Arad – 3,25 la mie – singurul care se mai află în zona roșie, iar pe locul doi este Clujul, cu 2,84. Pe lângă Cluj, se mai află în zona galbenă încă 8 județe, iar alte 32 în zona verde, media incidenței COVID la nivel național fiind de 1,87 la mie.
De duminică până luni, în România au fost raportate 1.096 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 și 107 decese, din care 15 anterioare intervalului de referință. La Cluj, în ultimele 24 de ore au murit 7 pacienți cu COVID.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

