Emil Boc, primarul municipiului Cluj Napoca, a făcut primele declarații după întâlnirea cu premierul României, Nicolae Ciucă.
„Am avut o întâlnire de două ore cu premierul și, la această întâlnire a asociațiilor, au participat și miniștrii Educației și Dezvoltării. În primul rând, așa cum e frumos, am început cu mulțumiri. În primul rând pentru faptul că și-a respectat premierul angajamentul de a avea periodic întâlniri cu reprezentanții structurilor asociative și este punctual și la timp. Am apreciat faptul că s-au adoptat bugetul de stat și avem acum posibilitatea să adoptăm la timp bugetele locale și, de asemenea, deschiderea în raport cu celelalte ministere.
Ce au solicitat fiecare asociație o să vă spună fiecare. Noi, împreună cu domnul președinte executiv, domnul primar Toma de la Buzău, am prezentat punctul de vedere al AMR-ului. Asociația Municipiilor din România în primul rând a fost, este și rămâne preocupată de realizarea reformelor de modernizare a României. Este cea mai importantă preocupare pe care o avem. Am spus și acolo că o țară se poate conduce bine de la București, dar se poate administra bine doar de aproape. Asta înseamnă că Bucureștiul trebuie să-și păstreze atributul de legiferare și control, iar administrarea efectivă trebuie să aibă loc la nivel local pentru că acolo se cunosc problemele, acolo ai soluțiile, acolo ai reprezentanții statului care pot rezolva problemele împreună cu administrațiile locale. Aici am abordat atât tema descentralizării, cât și tema reorganizării administrativ-teritorială a României, împreună cu domnul Toma.
„Există riscul ca România să piardă bani din PNRR”
Al doilea lucru pe care l-am subliniat în materie de reforme a fost acela care se referă la PNRR. Există riscul ca România să piardă bani din PNRR dacă nu se fac reforme prin PNRR de către miniștri. Victimele colaterale vor fi administrațiile locale. Noi vom pierde banii în concret și atunci l-am rugat pe primul-ministru și pe miniștri de resort să rămână conectați la ceea de ce are nevoie România. Aceste reforme nu sunt făcute undeva din afara României, sunt făcute de România pentru români și care vor face această țară mult mai funcțională, cu beneficii pentru fiecare cetățean, inclusiv în buzunare, în privința banilor. Dacă aceste reforme nu se vor face există riscul evident al blocării fondurilor pe PNRR și cu acele consecințe despre care am vorbit mai devreme.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

