Teatrul Naţional din Cluj-Napoca anunţă premiera spectacolului Audiția de Alexander Galin, traducere de Liudmila Szekely Anton, care va avea loc duminică, 17 aprilie 2022, în Sala mare, de la ora 19:00.
Următoarea reprezentație: marți, 19 aprilie, ora 19:00.
Regia: Ionuț Caras
Scenografia: Zsófia Gábor
Design grafic: Cristian Luchian
Prop artist: Vlad Mureșan
Maestru de lumini: Jenel Moldovan
Distribuția:
Nina: Sânziana Tarța
Varvara: Irina Wintze
Katia: Diana Buluga
Liza: Diana Ioana Licu
Tamara: Adriana Băilescu
Olga: Angelica Nicoară
Albert: Radu Dogaru
Tetzudzin Aoki: Salomeea Rusu
Boris: Matei Rotaru
Vasili: Miron Maxim
Viktor: Radu Lărgeanu
Alexandr Galin, pe numele lui rusesc, s-a născut la 10 septembrie 1947 în satul Alekseyevka (regiunea Rostov) și și-a petrecut copilăria și adolescența în orașul Kursk, unde se petrece acțiunea piesei Audiția. Este unul dintre cei mai importanți dramaturgi, scenariști, regizori de film și teatru ruși contemporani. Teatrul scris de el se bucură de un mare succes, fiind montat pe scene celebre din Europa, America, Asia, dacă nu ar fi să enumerăm decât punerile în scenă de la Teatrul de Artă și Teatrul Maly din Moscova, Royal Shakespeare Theatre din Londra, Teatrul Odeon din Paris, Teatrul Schiller din Berlin. Celebri regizori ruși au lucrat pe textele sale: Kama Ghinkas, Lev Dodin, Henrietta Iankovskaia, Roman Viktyuk, Galina Volcek, Roman Kozak. Alexandr Galin a fost decorat cu importante ordine culturale străine, între care și cel de Ambasador al Artelor în S.U.A. și medalia „Sir Lawrence Olivier“ în Marea Britanie. Astăzi, dramaturgul se află la New York, și semnează Alexander Galin.
Piesa Audiția a fost scrisă în anul 1998 și are la bază un fapt real petrecut în viața autorului, în anii ’90, când era angajat al Teatrului de Păpuși din Kursk. Titlul original al piesei este Konkurs și a avut premiera în anul 2000 la Moscova, iar apoi, în 2002, la Deutsches Theater Berlin, în regia lui Konstanze Lauterbach.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


