CFR Cluj a surclasat-o pe FC Argeş cu scorul de 6-0 (4-0), sâmbătă seara, la Piteşti, într-un meci din etapa a opta a fazei play-off a Ligii I de fotbal.
Campioana s-a impus prin golurile marcate de Adrian Păun (2), Ciprian Deac (20 – penalty), Cristian Manea (37), Gabriel Debeljuh (45+1, 60) şi Claudiu Petrila (86).
Acesta a fost probabil cel mai mare scor realizat în istoria play-off-ului Ligii I.
CFR a reuşit a treia sa victorie consecutivă, toate fără gol primit, dar şi cel mai mare scor al său din acest campionat.
FC Argeş este la a treia înfrângere consecutivă şi a şaptea în cele opt meciuri din play-off. Piteştenii au încasat 14 goluri în ultimele trei etape, fără a înscrie.
CFR a câştigat ambele meciuri directe din sezonul regulat cu 1-0, iar în turul play-off-ului s-a impus cu 2-0.
FC Argeş – FC CFR 1907 Cluj 0-6 (0-4), Stadion ”Nicolae Dobrin” – Piteşti
Au marcat: Adrian Păun (2), Ciprian Deac (20 – penalty), Cristian Manea (37), Gabriel Debeljuh (45+1, 60), Claudiu Petrila (86).
Arbitru: Andrei Florin Chivulete; arbitri asistenţi: Mircea Orbuleţ, Bogdan Gheorghe (toţi din Bucureşti); arbitru de rezervă: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova)
Observatori: Marian Dorobanţu (Buzău) – CCA, Paul Cazan (Bucureşti) – LPF.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

