Distribuie articolul

În Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor), 8 mai 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității ortodoxe române din Londra, Regatul Unit al Marii Britanii, titrează Radio Renașterea.

Cu acest prilej, în biserica Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Londra, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor restâns de clerici. Din sobor au făcut parte consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol al Arhiepiscopiei Clujului, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul Marii Britanii, preotul Silviu-Petre Pufulete, protopopul Londrei, preotul Constantin Popescu, care este și parohul bisericii parohiale, precum și preoții Ionel Rău și Ioan Ovidiu Pop.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le celor prezenți despre virtuțile femeii creștine.

„Referitor la misiunea și virtuțile femeilor mironosițe, femeilor creștine, Sfântul Apostol Petru, în prima sa epistolă, în capitolul 3, versetele 3 și 4, zice așa: «Podoaba lor nu e cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur şi îmbrăcarea hainelor scumpe, ci e omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.» (…) Aceasta este femeia creștină, ea transmite din generație în generație credința și preocupările noastre sfinte”, a spus Înalpreasfinția Sa.

De asemenea, ierarhul a evocat un text al scriitorului Ernest Bernea, referitor la calitatea iubitoare a femeii, regăsit în cartea „Îndemn la simplitate”:

„Cine n-a văzut o femeie creștină aplecându-se ca o mângâiere peste oamenii nimănui? Cine n-a văzut-o mângâind un cap de copil sau sărutând un sărac? Femeia e mult mai înțelegătoare decât bărbatul față de tot ceea ce înseamnă viață. Ea iubește florile, iubește păsările și animalele, iubește oamenii, iubește toată zidirea lui Dumnezeu. O femeie inteligentă și blândă vine ca o lumină tămăduitoare peste rănile unui suflet încercat. […] Femeia creștină însuflețește totul, învăluie lucrurile cu cântec și caută fără încetare firele ascunse ale țesăturii vieții. Secretul său aici stă: în legătura permanentă cu izvoarele vieții. Ființă încă netulburată de erorile intelectualismului, ea are mai adânc simțul just al fiecărei situații sau lucru, are mai sigură intuiția lucrurilor neschimbătoare. Cum altfel s-ar explica plinătatea și focul rugăciunilor sale?”

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic al parohiei, dirijat de protopsaltul Valentin Gheorghe.

La finalul slujbei, în semn de prețuire și respect, Înaltpreasfințitul Parinte Andrei a oferit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru clerici protopopului Marii Britanii, pr. Silviu-Petre Pufulete, și protopopului Londrei, pr. Constantin Popescu. De asemenea, le-a oferit cărți duhovnicești tuturor copiilor prezenți.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența a numeroși credincioși români, mulți fiind îmbrăcați în straie populare specifice zonei de proveniență. În cadrul slujbei, ierarhul s-a rugat pentru pacea lumii și pentru cei care suferă din cauza războiului din Ucraina.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: