Distribuie articolul

Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, Galeria Casa Matei, Asociația Universitart a UAD Cluj-Napoca și ASUAD organizează în perioada 3–27 mai 2022 cea de-a zecea ediție a “EXPO MARATON”, competiția de proiecte expoziționale individuale ale studenților și masternazilor UAD.

Având în vedere situația impusă de pandemia de Covid 19 care, în ultimii doi ani, nu a permis desfășurarea evenimentului marca UAD, Expo Maraton aduce anul acesta în fața publicului 20 de expoziții cu diferite forme de expresie artistică și concepte variate. Memorii afective, spații intime sau peisaje cotidiane, percepții onirice, realitatea, corporalitatea sunt doar câteva dintre tematicile illustrate în universurile creative ale tinerilor artiști, redate în expoziții de pictură, sculptură, desen, gravură, animație, fotografie, instalații sau performance.

Expozițiile vor putea fi vizionate marțea și joia, de la ora 19.00, după următorul program:

Marți, 3 mai 2022: Adrian Buda (Grafică, an III) – Topografierea unei amintiri / Maria Brîneț (Sculptură, anul III) – Lada de zestre

Joi, 5.05.2022 >>> Theodor Romilă (Grafică, MA, an I) – Between light and shadow / Oana Cervinschi (Pictură, an III) – Places I`ve Lived In

Marți, 10.05.2022 >>> Raluca Pavelescu (Grafică, an III) – 30 de secunde / Ivan Borisov (Sculptură, MA, an II) – Câmp relațional

Joi, 12.05.2022 >>> Marius Ghita (Pictură, MA, an II) – Acherusia / Teodor Buruiană (Sculptură, MA, an I) – Sensibilitatea tăcerii / Ioana Andrei (Arte textile – Design textil, MA, an II) – # CelTex

Marți 17.05.2022 >>> Ana Lupu (Pictură, an III) – Ex-Panteon oniric / Darius Iova (Foto-video, an III) – Frame Picture of a Bad Memory / Diana Grigorescu (Modă – design vestimentar, an I) – [exuviae]

Joi, 19.05.2022 >>> Mihail Șarpe (Sculptură, MA, an I) – Arhetipuri / Andreea Georgiana Măciucă (Pictură, MA, an II) – Dendromorf / Larisa Oana Petcuț (Arte textile – design textil, MA, an II) – Labels, a difference in perception

Marți 24.05.2022 >>> Maria Albu (Pictură, an III) – Punga cu pungi / Edit Vinter (Arte textile – design textil, MA, an II) – Declin

Joi, 26.05.2022 >>> George Nechifor (Foto-video, MA, an I) – În sinea mea / Ionela Purcel – I.M.N.T.B.P.I.T.W. (Bandă desenată, MA, an I)/ Roxana Csucsak – Memorii (Sculptură, MA, an I)

Scopul principal al manifestărilor artistice inițiate prin intermediul “Expo Maraton” este de a genera o platformă de lansare pentru tinerii artiști și de a-i susține în a crea un dialog cu publicul larg. Tocmai de aceea, publicul este invitat să evalueze expozițiile pe baza unor buletine de vot (la categoriile aspectul expoziției, calitatea conceptului și calitatea lucrărilor), punctajele acumulate desemnând câștigătorii care se vor bucura de o călătorie de documentare la Bienala Internațională de Artă Contemporană de la Veneția sau de premii financiare.

De la prima ediție până astăzi, aproximativ 150 de studenți și-au făcut debutul artistic în cadrul Expo Maraton, 30 dintre aceștia beneficiind de excursii de documentare în importante centre internaționale dedicate artei contemporane (Veneția, Londra, Liverpool, Kassel, Lodz, Basel), peste 60 având șansa de a-și expune ulterior proiectele în cadrul altor galerii, și peste 108 obținând premii cu valoare financiară susținute din bugetul proiectului (în diferiți ani, AFCN sau Primăria și Consiliul local Cluj-Napoca). Edițiile anterioare ale evenimentului s-au bucurat de un public numeros (cu o medie de 400 vizitatori prezenți în fiecare seară de vernisaj) și au fost receptate pozitiv în comunitatea artistică, în social media și în mass-media.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: