În noaptea dintre 21 și 22 iunie, în urmă cu 81 de ani, trupele române primeau ordin de la generalul Ion Antonescu de a trece Prutul, în Basarabia, pentru a recupera teritoriul anexat de sovietici în vara anului 1940.
La ora 02:00 în noaptea dintre 21 și 22 iunie 1941, soldații români primeau ordinul de a trece Prutul de la generalul Ion Antonescu. Scopul campaniei era de a recupera teritoriile pierdute de România ca efect al ultimatumului sovietic din vara anului 1940, prin care armata noastră era obligată în a renunța la Basarabia și Bucovina de Nord.
Începutul celui de-al Doilea Război Mondial ne-a găsit într-o poziție de neutralitate față de conflict. Totuși, România era într-o situație de dependență economică față de Germania, politica statului migrându-se de la deviza liberalilor „Prin noi înșine” la transformarea țării noastre într-un satelit economic al Berlinului.
Citește ordinul generalului Ion Antonescu din 22 iunie 1941:
ORDINUL DE ZI CĂTRE ARMATĂ AL DOMNULUI GENERAL ION ANTONESCU, CONDUCATORUL STATULUI ROMÂN ȘI PREȘEDINTELE CONSILIULUI DE MINIȘTRI
OSTAȘI,
V’am făgăduit din prima zi a noii Domnii și a luptei mele naționale să vă duc la biruință;
Să șterg pata de dezonoare din cartea Neamului și umbra de umilire de pe fruntea și epoleții voștri.
Azi a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta drepturilor strămoșești și a bisericii, lupta pentru vetrele și altarele românești de totdeauna.
OSTAȘI,
Vă ordon:
Treceți Prutul!
Sdrobiți vrăjmașii din răsărit și miazănoapte.
Desrobiți din jugul roșu al bolșevismului pe frații noștri cotropiți.
Reîmpliniți în trupul țării glia străbună a Basarabilor și codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele și plaiurile voastre.
OSTAȘI,
Plecați azi pe drumul biruințelor lui Ștefan cel Mare ca să cuprindeți cu jertfa voastră ceea ce au supus strămoșii noștri cu lupta lor.
Înainte.
Fiți mândri că veacurile ne-au lăsat aci straja dreptății și zid de cetate creștină.
Fiți vrednici de trecutul românesc.
OSTAȘI,
Veți lupta cot la cot, suflet de suflet, lângă cea mai puternică și glorioasă armată a lumii.
Îndrăzniți să vă măsurați vitejia și să vă dovediți mândria camarazilor nostri.
Ei luptă pe pământul moldovean, pentru granițele noastre și pentru dreptatea lumii.
Fiți vrednici de cinstea pe care v’a făcut-o istoria, Armata Marelui Reich și neîntrecutul ei comandant, Adolf Hitler.
OSTAȘI,
Înainte.
Să luptați pentru gloria Neamului;
Să muriți pentru vatra părinților și a copiilor voștri;
Să cinstiți prin vitejia voastră amintirea lui Mihai Vodă și a lui Ștefan-cel-Mare, a martirilor și eroilor căzuți în pământul veșniciei noastre cu gândul țintă la Dumnezeu;
Să luptați pentru desrobirea fraților noștri, a Basarabiei și Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vieții și a căminurilor batjocorite de păgâni cotropitori;
Să luptați pentru a ne răzbuna umilirea și nedreptatea.
V’o cere Neamul, Regele și Generalul Vostru.
OSTAȘI,
Izbânda va fi a noastră.
La luptă.
Cu Dumnezeu înainte!
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

