Distribuie articolul

Universitatea Cluj a scăpat printre degete victoria în meciul cu Chindia Târgovişte, terminat la egalitate, 2-2 (1-0), vineri seara, în deplasare, la Ploieşti, într-un meci din etapa a 26-a a Superligii de fotbal.

”U” a condus cu 2-0, prin golurile superbe marcate de senegalezul Mamadou Thiam (43), la capătul unui slalom personal, şi de portughezul Jose Gomes (50), cu o reluare pe spate. Lusitanul a marcat primul său gol oficial pentru ”şepcile roşii”.

Chindia a revenit marcând de două ori în repriza secundă, prin Cristian Neguţ (64 – penalty), după un fault comis de Florin Ilie la Godberg Barry Cooper, şi prin Deian Boldor (90+5).

Gazdele au avut şi o bară, prin Daniel Popa (81).

”U” Cluj, la care au debutat în acest meci Ivan Martic şi Dan Nistor, ambii veniţi de la Universitatea Craiova, are trei egaluri şi un eşec în ultimele patru runde.

Chindia e neînvinsă în acest an, cu două victorii şi trei egaluri.

În tur, Universitatea s-a impus cu 1-0.

AFC Chindia Târgovişte – FC Universitatea Cluj 2-2 (0-1), Stadion ”Ilie Oană” – Ploieşti
Au marcat: Cristian Neguţ (64 – penalty), Deian Boldor (90+5), respectiv Mamadou Thiam (43), Jose Gomes (50).
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Vasile Marinescu (Bucureşti), Ovidiu Artene (Vaslui); al patrulea oficial: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)
Arbitru video: Iulian Călin (Ştefăneşti/Argeş); arbitru asistent video: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti)
Observatori: Irina Mîrţ (Bucureşti) – CCA, Ion Marin (Bucureşti) – LPF.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: