Distribuie articolul

Ca în fiecare an patronul FCSB e în fruntea a câteva sute de credincioși. Gigi Becali merge duminică, 30 iulie, pe Calea Victoriei, cu preoţi, să sfinţească traseul pe care s-a desfășurat sâmbătă marşul „Bucharest Pride 2023”, organizat de comuntatea LGBT.

„Am notificat Primăria și punct. Doar trebuie notificată Primăria, nu trebuie aprobare pentru un marș religios. Fac curățenie la mizeria pe care au făcut-o ei. Voi nu știți, dar dracii lasă duhuri rele. Trebuie să curățăm locul cu agheasmă, altfel se întâmplă accidente pe Calea Victoriei. Cei care au fost acolo nici nu sunt homosexuali, sunt plătiți!

Ce să spun eu de George Soros? El e miliardar, eu sunt mic, dar îmi apăr nevoile și neamul. Dacă ar fi după mine, homosexualii să aibă toate drepturile. Să facă parteneriat civil, dar nu căsătorie. N-au voie să intre în biserică! Niciodată în viața lor! Dracii sunt draci, Hristos e Hristos. Dacă ei fac ce fac, înseamnă că sunt draci.

Participanții canta cântece bisericești. Participa membri Calea Neamului și Frăției Ortodoxa.

„Aghiasma, ultimul cuvânt! Astăzi, începând cu ora 18, din Piața Victoriei până la Universitate, procesiune cu preoți in frunte, organizată de Frăția Ortodoxă condusă de Dan Ciprian Grăjdeanu! Parada LGBTQ s-a sfârșit sâmbătă, târziu în noapte. Urma ei a rămas în cel mai important loc al capitalei, geografic, dar mai ales simbolic. Pe acest traseu au avut loc cele mai semnificative marșuri, demonstrații pentru libertate; pe acest traseu a curs și sânge pentru libertate, nu pentru păcat. România este casa noastră, iar Bucureștiul camera principală, unde se adună Familia mare. Dacă acest loc a fost călcat de unii care fac apologia păcatului, ce facem? În mod firesc chemăm preotul să dea cu apă sfințită, să curețe cele rele, să resfintească locul. Păzim astfel Familia, facem curat pe masa noastră pentru ,,Pâinea noastră cea de toate zilele „. Aceasta este menirea procesiunii de astăzi unde vom avea în frunte preoți care vor curăța răul cu apă sfințită, căci nu se cade ca acesta să rămână, ci să i se șteargă urma. Poate pentru unii e o mentalitate învechită de tip medieval, dar oameni dragi de când exista lumea, există rău și bine, iar răul nu poate fi șters decât prin bine. E bine să se dea cu aghiasmă, e bine ca apa sfințită să aibă ultimul cuvânt. Aghiasma și creștinii. Mergem cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc”, scrie Mihai Tirnoveanu pe Facebook.

NapocaNews

LIVE https://fb.watch/m6eKXkY-US/