Valentin Ceaușescu este ultimul copil în viață, al fostului dictator comunist Nicolae Ceaușescu, împușcat la 25 decembrie 1989.

În vârstă de 75 de ani, băiatul fostului președinte al României a ieșit de decenii din atenția publică. Ultima sa declarație publică a fost în 2009, cînd a oferit un interviu pentru stelisti.ro, în care spunea că nu mai e așa interesat de fotbal, cum fusese odinioară.

Omul care a susținut necondiționat formarea echipei Steaua, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986, a fost contactat de Prosport și întrebat dacă mai ține legătură cu foștii jucători, ținând cont că era în relații foarte bune cu Boloni, Tudorel Stoica, Pițurcă sau Lăcătuș.

„Vă spun și dumneavoastră, o spun la toată lumea, vreau să fie clar. Nu discut nici măcar cu foștii mei prieteni, fotbaliștii, despre fotbal! Eu vorbesc cu ei despre orice altceva decât despre fotbal, atât și nimic mai mult. Nu port nicio supărare, nu poate fi vorba de așa ceva, pur și simplu nu mai sunt interesat, e o chestie cât se poate de simplă, nu sunt interesat”, a transmis, tranșant, fiul lui Nicolae Ceaușescu, cel care, întrebat de sănătate, a mai avut o simplă replică: „Sper că sunt bine, că sunt sănătos, cel puțin așa mi-au ieșit rezultatele”, a transmis Valentin Ceușescu pentru ProSport.ro.

NapocaNews