Liderul AUR George Simion a anunțat azi că propriul candidat al AUR la prezidențiale se va anunţa pe data de 16 iunie, acesta precizând că încă nu s-a decis dacă va candida sau nu, scrie cotidianul.ro.
”Ce vreau să spun e că vin alegerile locale, într-un mod neconstituţional peste noi, asta e principala mea grijă. Îmi voi dedica fiecare secundă de energie, ca preşedinte ales de către colegii mei, pentru a identifica cele mai bune soluţii în fiecare comună. Nu mă interesează trecutul politic, nu mă interesează afilierea, nu mă interesează nimic altceva decât să pun stop acestei coaliţii contra naturii, care doreşte să fie la putere încă 10 ani de acum înainte. Voi face orice gest politic necesar, lăsând interesele partidului meu mai prejos, pentru a ne lupta cu ei”, a afirmat George Simion.
Acesta a făcut un apel la susținerea contracandidaților unde sunt primari PSD-PNL.
”Ieri am fost la Iaşi, îl susţinem la Primăria municipiului Iaşi pe doctorul Tudor Ciuhodaru, singurul care a apărut în sondajele sociologice că reprezintă o alternativă la Mihai Chirica PSD-PNL. La fel facem şi în Suceava, la şefia Consiliului Judeţean, contra lui Gheorghe Flutur. La Cluj şi-a anunţat intenţia domnul deputat Sabin Sărmaş să îl contracandideze pe Emil Boc. Cu siguranţă ne punem în spatele lui Sabin Sărmaş cu o listă plină de oameni vocali care au făcut opoziţie în aceşti 20 ani de când e Emil Boc şef la Cluj”, a precizat liderul AUR.
Radu Ștefan
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

