La atât se va reduce, de fapt, tot acel stufos Tratat european de până mai ieri, toate acele pagini de „aquis” -uri și anexele inițial motivante… La impunerea trădării și vânzării de țară de către fiecare stat european… La început, probabil, tot „pe cortine”… Sau de după cortine… Cu țări care vor avea dreptul de a înlocui acordurile, și însuși tratatul de bază al UE, cu o cerere de asumare a unui angajament (ale celorlalte „părți”, desigur), și statele având „dreptul” doar de a semna aceste angajamente de trădare… Pentru că, de câțiva ani încoace, toate principiile fondatoare ale CE, toate filele de „aquisuri”, și cele ale tratatului european în sine, nu mai au nici o valoare… Și nu doar pentru că Bruxelles -ul a impus-o, ci pentru că țările membre au permis acest lucru, ajungând deja în preajma acelei zile în care nu va mai fi nevoie de un tratat, stufos și poate cu drepturi și beneficii, fie ele trecute și ca note de subsol, ci doar de o unică foaie… Nici măcar una „de parcurs”, ci strict de acceptare… Iar faptul că, astăzi, Europa ne cere să-i dăm detaliat, pe tipuri de resurse (și cantități confirmate prin studii geologice), toate bogățiile, nu mai reprezintă un alt pas intermediar, ci deja acel ultim, final…

Practic, Bruxelles -ul nici măcar nu ne cere să devenim, explicit, turnători și vânzători de țară, trădători ai interesului național economic, ci ne oficializează în anatema în care ne-a înlănțuit cu fiecare zi, dacă nu imediat după aderare, cel puțin de la pandemie încoace… Pentru că scopul este unul singur… Preluarea Europei de către, nu ea însăși, ci, prin vasalii care au pus-o la îndemâna a fel și de interese, de cercurile geostrategice (și de servicii!) străine nevoilor cetățenilor europeni… De aceea, dincolo de ambalarea acestei alinieri ca o presupusă asigurare a necesarului de resurse (pentru Ucraina, război și… mediu!), de fapt, nu este vorba că Uniunea Europeană ne-ar cere să-i dăm noi, concret, aceste date… Pentru că nu are nevoie de ele, de la noi… Îi trebuie doar acea asumare a statutului de acceptare a acestei preluări dictatoriale a fiecărui centimetru de sol și subsol, iar faptul că ne cere să-i dăm toate prospecțiunile de resurse este doar o distragere a atenției… Pentru că UE ne știe deja toate bogățiile… Iar războiul în care vrea să intre, pe de-a întregul, nu atât în sprijinul Ucrainei, cât mai ales în folosul ei, prin crearea și impunerea unor pretexte transformabile, mai apoi, în impuneri dictatoriale, pentru orice mai este valoros în Europa, nu a fost degeaba pornit… Căci, dacă nu a fost de-a dreptul stârnit de groparii Europei (deși este tot mai clar ce jocuri au fost făcute), el a fost cel puțin sprijinit, iar, acum, totul pare a căpăta, nu-i așa?!, alte dimensiuni ale „rostului”… De înțelegere, deja, aproape prin confirmare…

Și avem și un răspuns, tot mai puțin speculativ, al duratei și direcției acestui război… Cel puțin pentru Europa… Pentru că el va dura atâta timp cât va fi nevoie ca fostele națiuni ale Europei să pună la dispoziția dictaturii europene (aparent, pentru că informațiile există deja bine centralizate) acele date care, în oricare alte vremuri, ar fi însemnat ani grei de pușcărie, conflicte diplomatice, procese de spionaj industrial și economic, imixtiuni și atacuri la adresa suveranității statelor… Dar, sub pretextul crizei de materii prime, generată și de tranziția către energia verde, dar, mai ales, de nevoile industriei militare europene, UE cere acum țărilor membre să dea raportul pentru fiecare resursă. De fapt, să semneze pentru cedarea acestora unui singur control, „ca efort de război”… Pentru că războiul acoperă și trădarea, și acceptarea trădării, nu?!… Evident, UE nu are nevoie de date în mod „aritmetic”… Pentru că le are deja la îndemână, prin propriul spionaj la adresa statelor membre, inclusiv prin toate acele programe „satelitare” de asigurare a pseudobinelui cetățenilor ei (precum cel de cadastru „gratuit” al terenurilor). Acum îi trebuie, sub acoperirea întocmirii unei centralizator al resurselor din Europa, chipurile, „pentru asigurarea aprovizionării sigure și durabile cu materii prime critice”, doar acceptul pentru ceva pe care deja îl are în bazele de date. Iar războiul în derulare și adaptarea la „energia verde” sunt motive suficiente, consideră ea, pentru a impune statelor, sub sloganul „mobilizării generale”, vânzarea propriilor interese prin cedarea drepturilor de exploatare. Prin menționarea în acest soi de nou „aquis european” doar a obligațiilor și îndatoririlor unui stat, curând, poate chiar sub riscul sancționării, nu doar la nivel de contravenții și infracțiuni, ci de-a dreptul ca delict de conduită europeană.

Și nu va fi nevoie ca statele să demareze programe de explorare la nivel național a resurselor pentru acele materii prime critice și strategice vizate prin noul regulament UE. Și de a le pune apoi la dispoziția UE, ca date precis identificabile a zăcămintelor „deținute”. Pentru că, Bruxelles -ul le are și va ști, înainte ca o țară să facă astfel de explorări și exploatări, ce resurse să-i ceară acesteia. În fond, nu este deloc vorba de o presupusă lipsă „a informațiilor geologice actualizate privind materiile prime critice în Uniunea Europeană”, ci de forțarea statelor de a-și asuma punerea acestora la dispoziția ei. Dar asta nu înseamnă că statutul de slugă al acelora care ne conduc, guvernamental, administrativ, legislativ, politic, nu ne va pune într-o poziție și mai supusă, contribuind la asigurarea cartografierilor geologice, a campaniilor geochimice, și a întocmirii studiilor geo-științifice (și nu așa cum se făceau cele de fezabilitate pentru proiectele care ne interesau pe noi).

În alte vremuri, nici măcar foarte îndepărtate, o asemenea impunere venită de la vârful Europei ar fi dus la sfărâmarea ei… Or, dacă acum nu avem nici măcar o frământare, înseamnă că lațul este mult mai strâns decât ne-am închipuit… Iar acum poate vom înțelege și ce am „obținut”, de fapt, prin câștigarea procesului cu „Gold Corporation”… Și dacă am „câștigat” ceva… Pentru că resursele Apusenilor, și nu este vorba doar de metalele prețioase, ci și de cele rare, asociate unor astfel de zăcăminte, tot nu vor fi (ca membri UE…) ale noastre, și nici nu vor fi conservate pentru generațiile următoare. Ci vor fi precis indicate drept contribuții la efortul de „înrăzboire” a Europei.

Cezar Adonis Mihalache Națiunea