E tot mai scump la Cluj. Prețurile la gunoi vor crește cu peste 50%, după ce anul trecut au mai crescut cu 10%. Consilierii locali au aprobat un proiect de hotărâre privind asumarea noilor tarife și mandatarea unui reprezentat care să le voteze și în Adunarea Asociației Eco Metropolitan, cea care gstionează activitatea de salubritate la nivelul întregului județ.
Cei de la Supercom motivează această scumpire de prețuri prin volumul mai mare de deșeuri de ridicat decât cel prevăzut în licitație, costuri mai mari cu motorina, întreținerea utilajelor și majorarea salariilor angajaților. Deși consilierii USR și Vladimir Mătușan de la PSD s-au exprimat împotriva acestor scumpiri, întrucât firma Supercom nu își îndeplinește toate prevederile contractului semnat (n.red. colectare selectivă, dotarea cu pubele cu CIP sau plata în urma cântăririi deșeurilor), proiectul a primit undă verde de la majoritatea Consiliului Local. Va urma AGA ADI Eco Metropolitan, în cadrul căreia vor fi supuse spre aprobare noile tarife.

Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

