Distribuie articolul

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat joi, 3 octombrie 2024, la Gala Învățământului Preuniversitar Clujean 2024. Desfășurat la Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”, evenimentul a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean Cluj și face parte din seria manifestărilor organizate de această instituție cu prilejul Zilelor Educației la Cluj-Napoca, care au loc în perioada 1-5 octombrie.

Gala a avut loc de la ora 17:00, fiind deschisă cu intonarea Imnului Național al României și a Imnului Europei, în interpretarea corurilor reunite ale Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan”, Colegiului de Muzică „Sigismund Toduță” și Liceului Teologic Reformat, toate din municipiul Cluj-Napoca. Elevii au fost pregătiți de către domnii profesori Andrei Dunca, Fábián Apolka, Kalló Zsuzsanna și pr. Petru Stanciu, în acompaniamentul Ansamblului de alămuri al Colegiului de Muzică „Sigismund Toduță”.

Prezent la eveniment, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de binecuvântare și le-a adresat celor prezenți sfaturi și îndemnuri duhovnicești. De asemenea, alocuțiuni au rostit secretarul general al Guvernului României, domnul Mircea Abrudean, Ministrul Educației, doamna Ligia Deca, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, domnul István Vákár, și inspectorul școlar general al județului Cluj, doamna prof. Marinela Marc, gazda manifestării.

În cadrul galei, au fost acordate diplome de excelență directorilor instituțiilor de învățământ clujene cu performanțe deosebite în managementul școlilor pe care le conduc. O astfel de gratulație a primit și părintele lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, directorul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca și cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din oraș.

„Au fost premiați 44 de directori de la colegii naționale, licee teoretice, colegii și licee vocaționale, colegii și licee tehnologice, școli gimnaziale din mediul urban, școli gimnaziale din mediul rural, care s-au remarcat prin rezultate deosebite în anul școlar trecut: rezultate la examene, preocupări pentru modernizarea bazei materiale, pentru asigurarea egalității de șanse, pentru accesarea de proiecte etc. Am considerat important la o gală a excelenței în educație să apreciem și să valorizăm performanțele manageriale, pentru că liderii inspirați și cu viziune produc schimbarea în bine pe care o dorim în școlile noastre. (…) Avem convingerea că evenimentul din această seară ne-a făcut să simțim și să împărtășim aspirații comune, să fim mândri că aparținem ecosistemului educațional clujean și ne-a întărit sentimentul că împreună putem crea o lume mai bună, prin promovarea educației care joacă un rol esențial în identificarea de soluții la toate problemele cu care omenirea se confruntă în prezent, o educație echitabilă, de calitate, care promovează oportunități de învățare de-a lungul vieții pentru toți și respectul valorilor”, a declarat inspectorul șclar general, prof. Marinela Marc, care a înmânat diplomele.

Manifestarea s-a încheiat cu un scurt program artistic susținut de elevi de la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță” și de la Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică ,,Octavian Stroia”, ambele din Cluj-Napoca.

Sub egida „Zilele Educației la Cluj-Napoca”, eveniment aflat la a II-a ediție, Inspectoratul Școlar Județean Cluj organizează în perioada 1-5 octombrie o serie de manifestări culturale, artistice, sportive, precum și de premiere, menite să ofere recunoaștere publică și să pună în valoare atât elevii, cât și profesorii din învățământul preuniversitar clujean.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului