Judecătorii Curții Constituționale, plătiți fiecare cu aproape 80.000 lei lunar, s-au gândit să le dea o mână de ajutor celor care falimentează firme înainte să-și plătească datoriile către stat, în special a administratorului din umbră. Până acum, cei care alegeau să-și deschidă la foc automat firme după firme doar pentru a nu plăti taxele și impozitele către bugetul național erau ușor de identificat datorită a două aliniate din Codul de administrație fiscală. Acestea prevedeau că o persoană juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil sau declarat insolvent dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul și dacă are sau a avut raporturi contractuale cu clienții și/sau cu furnizorii, alții decât cei de utilități, care au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul în proporție de cel puțin jumătate din totalul valoric al tranzacțiilor sau dacă are sau a avut raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel puțin jumătate dintre angajații sau prestatorii de servicii ai debitorului. Ei bine, Curtea Constituțională a României a decis, de curând, că aceste prevederi sunt neconstituționale, motiv pentru care de acum înainte va fi nevoie de criterii specifice pentru a constata îndeplinirea condițiilor ce atrag răspunderea solidară a persoanei juridice, titrează vremeanoua.ro.
Pentru a explica mai bine ce înseamnă noua decizie a Curții Constituționale trebuie să spunem că până acum legea permitea patronului unei firme de construcții, de exemplu, care nu plătit și-a datoriile către stat anul trecut, să o bage în faliment, nu înainte de a-și deschide o firmă nouă, pe care să își transfere angajații și contractele. Articolul 25, alin. 3, lit, b și c din Codul de administrație fiscală permitea organului de control fiscal să lege noua firmă, născută din spuma mării, de cea veche, cu datorii și băgată în faliment, atât timp cât se constata că patronul respectiv are sau a avut pe noua firmă raporturi contractuale cu clienții și/sau cu furnizorii fostei firme în proporție de cel puțin jumătate din totalul valoric al tranzacțiilor sau dacă se constata că pe noua firmă, patronul are transferați cel puțin jumătate dintre angajații sau prestatorii de servicii de pe vechea firmă. Dacă se întrunea una dintre aceste două condiții, patronul continua să fie tras la răspundere de către organul fiscal pentru datoriile de pe fosta firmă.
