Vă invităm la ședința cenaclului ”Artur Silvestri ” al Ligii Scriitorilor, miercuri, 28 mai, a.c. la ora 17, la Cercul Militar din Cluj-Napoca.
În program: Invitați speciali membri cenaclului ”Aurel Filioman ”al filialei Mureș al Ligii Scriitorilor, condus de scriitoarea Liliana Moldovan.Din delegație fac parte” Mircea Dorin Istrate,președinte de onoare al filialei, Liliana Moldovan, Vasile Tomoiagă, Dan Lăzărescu, Vasile Luca, Doina Pană, Iov Roiban Oroianu, Voichița Elena Toma și Lola Dobroiu. Acești scriitori.îi vor prezenta lucrări din operele lor, iar Liliana Moldovan va prezenta activitatea cenaclului filialei pe care o conduce.
Scriitoarea profesor Lucii Elena Locusteanu va prezenta tradiționala rubrică”Memoria calendarului. ”
Scriitorul dr.Mihai Ganea își va prezenta ultima sa carte.
În continuare, membri cenaclului clujan: Gavril Moisa, Iulian Patca, Emil Coța, Al.Florin Țene, Titina Nica Țene, Daniela Vasiloschi, Luci Elena Locusteanu, Maria Someșan, Teofil Mândruțiu etc, vor citi din lucrările lor.
Vor urma discuții pe marginea celor prezentate.
Al.Florin Țene
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

