Radmila Popovici face parte din generația nouă a scriitorilor de limbă română din Republica Moldova, continuând, prin valoare, perseverență și talent, pleiada remarcabilă de scriitori basarabeni deveniți clasici deja: Ion Druță, Vladimir Beșleagă, Grigore Vieru, Eugen Cioclea, Grigore Chiper, Leonida Lari sau Dumitru Crudu. Scrisul Radmilei Popovici confirmă ce ne spunea Nichita Stănescu în anii `70 ai secolului trecut: ”Limba română este patria mea”. Poeta Radmila Popovici s-a lansat din frumoasa tinerețe, ca o scriitoare cu o maturitate asumată, originală și extrem de complexă în universul scriitoricesc basarabean, devenind o voce distinctă și originară, recunoscută de critica literară și, în special, de cititorii de limba română dintre Prut și Nistru, din România și nu numai. Scrisul Radmilei Popovici a trecut cu succes și curaj Prutul în România, dar și la românii din Diaspora. Scriitoarea are un parcurs biografic predestinat. S-a născut în raionul Ungheni, în vremea RSS Moldovenească, care făcea parte atunci din URSS. Prin muncă, talent și o ideatică perspectivă asupra vieții și lumii a devenit o poetă, scriitoare și textier, apreciată de cititori, cu o viziune și expresie complicată asupra motivelor lirice. Scriitoarea a pornit ”de jos”, aș putea spune de ”la firul ierbii” și a început să crească frumos pentru a ajunge azi să fie un reper al literaturii române. A urmat Universitatea de Stat din Republica Moldova – Facultatea de Litere din Chișinău (1991-1996). În perioada noiembrie 1993 – septembrie 1994 devine profesoară de limbă și literatură română la Școala Generală nr. 1 din Chișinău. A lucrat apoi ca laborant-tehnician, traducătoare și practicantă la Grădina Botanică din Chișinău (noiembrie 1992 – octombrie 1993). Devine manager vânzări și ticketing la Agenția Aeriană „Moldavian Airlines” (1996 – 2002) și la Agenția de Turism „Voiaj Internațional”. Valoarea i-a fost recunoscută instituțional în 2010, când este primită ca membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova, iar în 2015 devine membră a Uniunii Scriitorilor din România.
A publicat de timpuriu în cunoscutele revistele literare din Basarabia, România și Diaspora. Radmila Popovici a debutat în 2016, în calitate de actriță cu rolul mamei lui Charles Bovary în spectacolul Madame Bovary (după romanul omonim al lui Gustave Flaubert, în regia Danielei Burlaca) și până în 2020 a făcut parte din trupa de actori a Teatrului Geneza Art, dovedind o complicată și interesantă carieră artistică. În 2017 a realizat volumul de interviuri ”Reconstituiri cu Ileana Popovici” – un dialog cu mătușa ei, actrița Ileana Popovici. Citind cartea am descoperit cu emoție originea basarabeană a celebrei actrițe ce a jucat în filmul ”Reconstituirea” și care se trage dintr-o familie din Basarabia refugiată în România anului 1940, ca urmare a ultimatului sovietic transmis atunci de Molotov. Autoarea are și conexiuni literare pe plan internațional. În anul 2018 a reprezentat Republica Moldova în calitate de reporter Radio Moldova la Festivalul cântecului italian de la Sanremo (Ediția 68), alături de Ileana Popovici, reprezentanta României. În 2021 a scris versurile pentru o piesă interpretată de Paula Seling, pe muzica lui Alexandru Gorgoș. În 2022 a prezentat pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău spectacolul muzical-poetic aniversar cu genericul „La început a fost liniștea” (pe versuri semnate de Radmila Popovici, în regia Alinei Țurcanu). Prin publicarea mai multor volume de poezie a devenit o scriitoare reprezentativă și de succes pentru literatura română. Poeziile Radmilei Popovici sunt traduse în limbi de circulație internațională. A participat la numeroase Târguri de carte, inclusiv la cel de la Paris. Poetul Christian W. Schenk a tradus în limba germană o selecție de poezii de Radmila Popovici – Geronnene wege („Cărări închegate”) în 2019. La începutul anului 2020, a apărut la Iași cartea ”L’eau qui boit ses mains” (Apa care își bea mâinile), tradusă în franceză de către Victoria Sicorschi. În anul 2021 a lansat un volum de micropoeme ”PoEsențe” în colaborare cu renumitul pictor Lică Sainciuc (Editura Cartego, Chișinău) pe care l-a prezentat în 2022 la Salonul de Carte de la Frankfurt.
Radmila Popovici a dovedit că este o poetă sensibilă, care a reacționat la drama din Ucraina, lansând în noiembrie 2023 volumul ”Și eu sunt Ucraina”, un adevărat manifest poetic apărut la Editura Junimea, în care poeta sancționează liric războiul sângeros de la est. Menționez că, în iunie 2024 a avut loc la Palatul Republicii din Chișinău premiera spectacolului dramatic cu elemente de poezie și plastică corporală „Iubește-te”, realizat după piesa de teatru ”Vocea umană” de Jean Cocteau și poemele Radmilei Popovici. Regia a fost semnată de Alina Țurcanu. Subliniez că poetei i s-au decernat numeroase premii prestigioase. Dintre acestea amintim: în 2009 a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (Debut) pentru volumul ”Mi-s”. În 2012 Ministerul Tineretului și Sportului al Republicii Moldova i-a acordat Premiul Salonului Internațional de Carte de la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, ediția 2012, pentru volumul de poezii ”EvAdam”, cu un titlu ce inspiră la o viziune androgină. În 2013 a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (Poezie) pentru volumul ”EvAdam”. În 2015, a primit Premiul Salonului Internațional de Carte de la Biblioteca Națională a Moldovei pentru volumul ”Unicat”. În 2017 i s-a acordat Premiul „Omul Anului 2016” în Literatură. În 2020 a primit Premiul de Excelență din partea Revistei ”Regal Literar” din România, pentru volumul ”Vene și artere”. În 2023 i s-a acordat Premiul „Omul Anului 2022” în Literatură, iar în 2023 Ministerul Culturii din Republica Moldova i-a decernat Premiul Constantin Stere în domeniul literaturii pentru anul 2022, pentru spectacolul muzical-poetic ”La început a fost liniștea”. O recunoaștere plenară fost Premiul „Grigore Vieru” pentru poezie în cadrul ediției a XVI-a a Festivalului Internațional de Poezie „Grigore Vieru”, organizat în mai 2024.
Această doar câteva exemple de recunoaștere exhaustivă ne relevă o scriitoare de referință pentru literatura română, iar antologia de versuri ”O mie și una de eu fără umbre”, apărută în condiții grafice excelente la Editura Cartego din Chișinău, în anul 2024, este o excelentă carte de vizită a sufletului deschis al poetei, identic cu dasein-ului heideggerian. Cartea am prezentat-o, cu emoția sfielnică a descoperirii autenticității lirice, la o lansare de carte organizată în cadrul Zilelor Clujului. Antologia cuprinde poezii tematice preluate din propriile volume de versuri publicate din 2008 încoace. Din titlu, poeta ne provoacă într-o manieră inter-textuală, ducându-ne cu gândul la reveria orientală a celor ”O mie și una de nopți”. Nopțile pentru poetă se transformă într-un ”eu” fără umbre. Eul devine astfel sinonim cu lumina. Este o încercare curajoasă de a multiplica trăirile interioare într-o expresie diurnă. Consider că este un act de curaj să-ți compari versurile cu poveștile unei lumi literare arabo-persane ce a intrat în cărțile de istoria literaturii universale și în legendă. Recunosc că titlul antologiei de versuri m-a provocat spre o atentă lectură a versurilor, dar și la o veghere encomiastică asupra metaforei plămădită de autoare cu mult farmec chenotic. Volumul de versuri este îmbogățit cu ilustrații spectrale futuriste și neo-simboliste ale cunoscutei artiste plastice Florina Breazu, care ne oferă într-o oglindă pictografică metafora compusă de autoare. Ilustrațiile sunt chiar pictopoezii în genul avangardistului Marcel Iancu. Motto-ul cărții este incluziv, adică ”se dedică femeilor de la care învăț să adaug viață luminii”. Eul poetei se regăsește introspectiv pe partea luminoasă a sufletului eternului feminin și universal. Pentru autoare poezia este o emoție dincolo de gen. Antologia de versuri cuprinde o suma de poezii dedicate misterului feminin, iar dincolo de singurătate este împlinirea plenară alături de esența, acel eu personal: ”când voi ajunge/ fără nimeni/voi rămâne/una cu mine”. Pentru Radmila Popovici femeia este centrul lumii, un axis mundi pe care îl privește: ”citesc femeia/cu ochiul/bărbatului care/voi fi/când ne vom desprinde/lăsând-o pământului…”(androgină). Înălțarea lirică este o deconspirare a unei viziuni multicolore a lumii, o interferență între eu și preajmă. Dincolo de culoare, femeia – ”ea naște chiar acum/roiuri de curcubeie/sub pleoapele tale când/mă confuzi cu galaxiile…(pe crește). Poeta e îndrăgostită de propriile sentimente însumate într-un eu care se înalță ca un curcubeu al înseninării cerului după furtuna telurică a unui patriarhat ancestral. Excelează o dedublare a eului ce devine ”tu” în fața neantului: ”pe unul scria tu/pe celălalt tot tu//doi de tu vorbindu-și/deasupra morții…” (hrană). Poezia Radmilei Popovici se recompune ca reveria unei anamneze dintr-o copilărie edenică, după care suferă și azi: ”tata despletea/sub pământ/izvoare și îi altoia trandafiri pe rochii/azi tata și mama sunt/rana/din care înmugurim” (altoi). Poate această disjuncție a sinelui în multiple ”euri” reprezintă părăsirea ancestralului liniștitor al edenului. De altfel, timpul este subiectiv pentru poetă. Autoarea nu se confruntă cu timpul, ci acceptă să se transforme în acele de ceasornic al trecerii, oprind mersul secundelor într-un propriu eter etern: ”mă subțiez să intru/în acele/acestui ceasornic/pentru/a/încâlci/definitiv/secundele…”(de ață).
Radmila Popovici este o poetă care afirmă un curaj neașteptat și surprinzător, atât stilistic cât și comunicativ. Se dezgolește sentimental fără false pudori: ”Mi-s luntre/pe apă de gânduri plutesc/nu-s unsă/străpunsă, încet putrezesc/Mi-s grotă/din țurțuri îmi picură ser/șuvițe durabile pentru reper…(Mi-s). Poeta se exprimă brâncușian, precum o pasăre măiastră, a unei metafore ce refuză moartea, dar și crucea: ”Aripile mele/doi crini pe morminte/ecoul țărânei bocite cuprind…” (autobiografie). Adevăr grăiește Margareta Curtescu în postfața antologiei când destructurează semantica versului ce se contopește cu eul autoarei: ”Miza poetei o constituie scrisul ca defulare, ca ritual de refacere a ființei scindate. Radmila Popovici ajustează în forme lirice istoria propriilor căderi și urcușuri…”. Nu cred că avem de a face cu demistificare futilă a iubirii, ci cu un constructivism personal al iubirii de sine, transfigurate într-un eu dedublat. Poeta devine un mit androgin, un manifest a unei evadări din grădina Raiului: ”Scurgeți-vă, Evelor, din mine/cu toți viermii merelor mușcate/faceți loc fluidelor divine/pieptul meu le-ar bea din nou pe toate…” (EvAdam). Totuși, poeta nu refuză o fecunditate telurică a arhetipului uman: ”un fulg născut de mine/din unicul ovul rămas fertil/își dăruiesc, cristalul cât mai ține/perfectul, preacuratul meu copil! (de pe un raft). Revolta sinelui este o ”fugitivă” din lumea virtualului spre un propriu real reconstruit într-un manierism liric. Radmila Popovici nu a publicat o simplă antologie de versuri, ci un adevărat manifest al „izgonirii din Rai” în numele și pentru toate ”eu”-rile ce vor să se elibereze de propria corvoadă obositoare a existenței. Deși compune liric, poeziile Radmilei Popovici îmi amintesc de poveștile existențialismului lui Sartre din ”Greața” și ”Cuvintele”, de aceeași tainică și contorsionată revoltă de eliberare din propriu sine încorsetat de neant sau transcendent. Depinde ce alegem și ce vrem de fapt. Iubirea de sine reprezintă de fapt acel unu într-o comunitate de ”eu”, prin contopire, născându-se ca o cavalcadă un autentic eu poetic, care ni-l dăruiește și în care ne recunoaștem. Ca într-o oglindă, acolo unde vedem ce vrem noi și ce suntem noi – noapte sau întuneric – femeia, mărul, șarpele sau iubirea: ”Mă las de haina-șarpe/cum spui, când sunt femeie/și mai ușoară sar pe/un nor să-mi fie speie…/Strecor un strop amar/pe o ultimă idee/îmi murmură că miaun/și sâsâi/Da-s femeie!” (ce femeie). Radmila Popovici ne deconspiră în antologia ”O mie și una de eu fără umbre” ce este o femeie, dincolo de aparențe înșelătoare. Ne deschide ”ochii larg închiși” pentru că ”gelozia e și ea/o poezie cu mai multe/semne de punctuație/decât cuvinte…/dar cine e în stare/să-i schimbe orientarea/sau dedesubturile…” (mai multe semne). Trama lirică și prozodia este de un neo-modernism asumat, refuzând totuși experimentele cromatice și stilistice post-moderne, totul pentru o mai bună înțelegere a textului și mesajului. Aș încadra lirica Radmilei Popovici în valul și stilul creativ post-intimist al generației optzeci și al poeziei de respirație feministă a Martei Petreu sau Hanna Bota. Când vrea cu adevărat la fel ca o femeie de o sensibilitate recognoscibilă, poeta este de un lirism purificat de propriul sine: ”Sunt o filă albă de iarnă/Citește-mă/Sunt căderea ninsorii în palmă/ascultă-mă/Sunt prinsoarea de gheață a lacrimii/Topește-mă.” (A(l)ta). La o analiză teoretică recunoști la Radmila Popovici o sete tainică după absolut, o părere de rău după clipele curate ale începuturilor, iar azi golul absenței îl umple cu provocările sau plăcerile imanentului. Asistăm de fapt la o tristețe melancolică a îngerului, care nu mai vrea parcă să dea din aripi. Poeta propune un univers de efluvii telurice, autentice confesiuni lirice ale unui eu personal ce transcede eul impersonal universal. Cititorul se recunoaște în sufletul dezgolit al poetei pus cu recunoștință pe tava împărtășirii lirice. Chiar dacă ideatic ai putea să nu fi de acord cu mesajul poetei, trebuie să recunoaștem că estetic Radmila Popovici este o voce autentică a poeziei românești contemporane. Este provocarea lirică și blondă, în sens numinos, a zilelor noastre complicate.
Ionuț Țene
